Doua asociatii de transport
din Romania reclama
"abuzuri" ale autoritatilor ungare in relatia cu soferii romani de camioane
, ei organizand, la sfarsitul saptamanii trecute, o "conferinta de presa de protest" la intrarea in vama Nadlac, in remorca unui TIR.
Reprezentantii Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT) si Asociatiei Patronale Europa
2002 (APTE 2002) au prezentat un memoriu pe care l-au trimis, recent, autoritatilor romane, ungare si europene, transmite Mediafax.
Presedintele FORT, Augustin Hagiu, sustine ca nemultumirea principala este aceea ca transportatorii romani "sunt vanati in Ungaria", afirmand ca dovada este prezentata chiar in statisticile statului vecin, "care arata ca 40% dintre amenzile aplicate pe teritoriul Ungariei sunt pentru transportatori romani". Reclamantii afirma ca autoritatile ungare nu permit contestarea amenzilor, "care ajung si la 21.000 de euro pentru cateva minute de intarziere pe tahograf" si sechestreaza autocamioanele cu marfuri cu tot pana la achitarea amenzilor. Potrivit acestora, maghiarii aplica foarte multe amenzi pentru depasirea tonajului, "manipuland cantarele pentru a iesi mai mare tonajul".
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(156)
- ► septembrie (20)
-
▼
august
(30)
- Sexy-impresara il acuza pe George Copos de intoxicare
- Sorana: „Pot să bat pe oricine“
- Jos cu toate recordurile!
- Valencia, salvată de fani
- Scandalul sexual se muta la tribunal. Antrenorul L...
- S-au trezit cainii
- Tenis - Cehul Ivo Minar a fost depistat dopat
- Semenya are nivelul testosteronului de trei ori ma...
- Clubul Dinamo Brasov gazduieste Turneul ROPHARMA T...
- Cehii acuză Dinamo: „Ne-au lovit!”
- Piaţa materialelor de construcţii a scăzut cu 25%
- Jucătorii de pe piaţa auto se întrec în reduceri
- AIG a negociat prime de 250 milioane $
- Boc, la semnarea Acordului pentru Nabucco
- Vodafone vrea Atlas Telecom
- China va inlocui, in curand, Statele Unite drept c...
- Privatizarea Avioane Craiova, amanata pentru la to...
- Directorii APIA „ţin cu dinţii” de scaune
- Criza alimentară, după criza economică
- Vecini neprietenosi
- BERD mizeaza pe stabilizarea economiei in 2009
- Nu avansăm în funcţie dacă muncim ca sclavii!
- România are mai puţin de un an la dispoziţie pentr...
- Criza economica ia proportii: de sapte ori mai mul...
- Sarbu anunta deblocarea programului SAPARD. «Smech...
- O gură de oxigen pentru agricultura românească
- Premierul Emil Boc va susţine declaraţii de presă ...
- Hipermarketurile se bat în produse expirate
- Dan Ostahie scoate Altex la vânzare
- Europa este divizată în privinţa oportunităţii de ...
Scoruri Fotbal Live: Vecini neprietenosi
Scoruri Fotbal Live: Vecini neprietenosi
Scoruri Fotbal Live: Vecini neprietenosi