Premierul Călin Popescu Tăriceanu a acuzat Direcţia Naţională Anticorupţie că ar speria investitorii în urma anchetei legate de cumpărarea unor terenuri în Cluj, la Jucu, înainte de relocarea aici a unei fabrici a producătorului de telefoane mobile Nokia.
"Am o problemă pe care nu v-o ascund: nu ştiu dacă în continuare e bine să se ocupe Guvernul de promovarea investiţiilor sau DNA-ul. Poate ar trebui să reflectăm”, a spus miercuri primul minsitru.
Declaraţiile premierului vin la o zi după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, coleg de partid cu premierul, a anunţat că DNA a cerut instituţiei sale o serie de acte legate de negocierile cu Nokia.
Ulterior, Direcţia Anticorupţie a oferit şi explicaţii legate de anchetă, precizând că aceasta nu se referă la negocierea sau încheierea contractului cu Nokia, ci la împrejurările în care anumite persoane fizice şi juridice au cumpărat terenuri la Jucu înaintea relocării fabricii de telefoane.
Procurorii anticorupţie anchetează dacă în tranzacţiile imobiliare din Jucu, desfăşurate înainte de relocarea fabricii Nokia, au fost sau nu folosite informaţii care nu erau destinate publicităţii.
(...) în timp ce guvernul face eforturi să atragă investitorii, nu cred că e rolul DNA-ului să îi sperie
Călin Popescu Tăriceanu
Altfel spus, dacă un cumpărător, având informaţii confidenţiale cu privire la posibila semnare a acestui contract ar fi cumpărat teren ieftin pentru a-l vinde apoi mult mai scump.
Premierul Tăriceanu crede însă că speculaţiile imobiliare sunt fireşti atunci când apar veşti despre o astfel de investiţie.
"Oriunde va apărea un investitor există riscul unor speculaţii imobiliare. Dacă asta e treaba DNA-ului, să investigheze dacă speculanţii imobiliari au ieşit din cadrul legal, nu am nici un fel de problemă”.
“Dar altfel, cred că aceste subiecte trebuie gestionate de către CNA, din punct de vedere comunicaţional, cu multă grijă, pentru că în timp ce guvernul face eforturi să atragă investitorii, nu cred că e rolul DNA-ului să îi sperie", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
Premierul a semnalat că nu a avut loc o anchetă similară atunci când, în urma anunţului compaiei Renault că va face un centru de tehnologie la Titu, şi în această zonă ar fi apărut speculaţii imobiliare.
(...) o simplă anchetă judiciară care trebuie să se desfăşoare potrivit prevederilor legale poate compromite succesul economic de viitor al Clujului
Emil Boc
La Jucu, preţul metrului pătrat de teren a ajuns de la 1-2 euro înainte de a exista vreo informaţie legată de investiţia Nokia, la 60-80 de euro în momentul în care a fost anunţată semnarea contractului.
Preşedintele consiliului judeţean Cluj a insistat la BBC nu doar că informaţiile confidenţiale au rămas astfel pe parcursul negocierilor, ci şi că, oricum, Jucu a fost ales drept loc de amplasare a fabricii Nokia la sfârşitul negocierilor, după ce fuseseră luate în calcul mai multe alte variante.
Investitorii imobiliari nu ar fi avut aşadar de ce să cumpere teren tocmai la Jucu.
Şi primarul municipiului Cluj, Emil Boc, preşedinte al Partidului Democrat Liberal a declarat miercuri că ar avea semnale că investitori strategici care ar fi dorit să vină la Cluj să gândesc acum să nu o mai facă.
“Din nefericire, o simplă anchetă judiciară care trebuie să se desfăşoare potrivit prevederilor legale poate compromite succesul economic de viitor al Clujului”.
“O anchetă judiciară e firească dacă există o plângere penală, dar ea trebuie păstrată în aceleaşi limite fără alte conotaţii politice şi politicianiste", a spus Emil Boc.
Emil Boc nu a precizat cine ar da conotaţii politice anchetei DNA, în condiţiile în care singurele declaraţii pe această temă au venit de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pe care îl susţin atât premierul cât şi Emil Boc, şi au fost urmate doar de explicaţiile oferite de DNA.
Emil Boc s-a arătat încrezător că în final, după cum a spus el, se va afla cine a promovat acest scandal.
Potrivit Constituţiei, consilierii de conturi sunt numiţi de parlament pentru un mandat de nouă ani, dar acest mandat nu poate fi prelungit sau înnoit. Mandatul lor a expirat pe 14 februarie 2008 şi a fost prelungit, până acum, de două ori. Prima dată, până în martie 2008, a doua oară ieri, când termenul a fost prelungit până în 31 mai. Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a contestat ieri opţiunea PSD şi PDL. „Actele de control ale Curţii sunt lovite de nulitate, iar membrii Curţii iau salarii în mod ilegal. Prelungirea mandatului a fost ilegală şi continuăm să facem acest lucru“, a precizat Ruşanu.„PSD este interesat să menţină această structură a Curţii de Conturi şi PNL este interesat să-şi impună propria lege şi propriii membri“, a acuzat, în schimb, deputatul PRM Lucian Bolcaş. Chiar în ziua prelungirii mandatului membrilor conducerii Curţii de Conturi, Senatul ar fi trebuit să ia în dezbatere o propunere pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei. Discutarea actului normativ trenează de mai multă vreme. Miza proiectului iniţiat de liberali a fost schimbarea lui Dan Drosu Şaguna, prin introducerea unor incompatibilităţi în ceea ce priveşte membrii Curţii de Conturi.
Principalele partide de pe scena politica romåneasca mizeaza in continuare cu precadere pe consultanta din afara tarii. Astfel ca, in preajma alegerilor locale, strategii de baza ai PNL, PSD si PD-L au inceput sa lucreze. Desi campania pentru locale se face diferentiat pe zona, ceea ce presupune ca fiecare candidat sa-si construiasca o strategie proprie, intotdeauna exista cåteva linii directoare dictate de la centru. Iar tocmai in vederea acestor pretioase sfaturi ar putea intra in «scena»: Dan Andronic si Arthur Finkelstein plus
Tal Silberstein, acompaniati de Dorin Marian pentru PNL, Felix Tataru si posibil Carol Sebastian pentru PD-L, iar pentru PSD deja celebrii consilieri ai lui Tony Blair - Anthony Giddens si James Humphreys. In teritoriu, fiecare isi alege ce consultanti doreste. Tocmai de aceea s-a ajuns ca Adriana si Claudiu Saftoiu sa consilieze in vederea localelor unii primari PNL.
Firma sotilor Saftoiu, Capital Promotion, se va implica direct in campania
electorala a mai multor primari PNL, transmite NewsIn. Potrivit fostei consiliere a lui Traian Basescu, Adriana Saftoiu, firma Capital Promotion lucreaza cu mai multi primari PNL cu care a colaborat si în campania din 2004, dar si cu alti candidati independenti. Adriana Saftoiu a precizat pentru «Gardianul» ca „nu este nimic nou si nimic extraordinar in faptul ca lucreaza cu liberalii“. „Firma pe care o reprezint a mai lucrat cu acesti oameni si nu am gasit de cuviinta sa incetam colaborarea cu ei doar pentru ca PNL si PD nu s-au mai inteles. Dar vreau sa intelegeti ca suntem consultanti. In nici un caz nu sunt sefa de campanie la Hunedoara, asa cum s-a spus. Deci noi oferim consultanta. Insa daca stafful de campanie al respectivului primar cu care noi lucram decide sau nu sa tina cont de eventualele linii directoare de la centru, este problema lor. Trebuie sa va spun ca o campanie unitara la nivel national a unui partid este valabila mai mult pentru parlamentare. La locale, in principiu fiecare isi face campania asa cum considera, tinand cont de specificul fiecarei zone si a elementelor din teritoriu, pe care el le cunoaste cel mai bine“, a mai spus Adriana Saftoiu. Desi fostul consilier prezidential a precizat ca numele oamenilor cu care va lucra in campanie sunt informatii confidentiale la acest moment, surse liberale citate de NewsIn sustin ca primarul Bacaului, liberalul Romeo Stavarache, este unul dintre cei care ar beneficia de consultanta pe probleme de imagine a firmei sotilor Saftoiu. Aceleasi surse au precizat ca un alt client ar fi candidatul PNL pentru primaria orasului Galati, Marius Stan.
Andronic si Saftoiu s-au infratit
Liberalii vor mai colabora pentru alegerile locale si cu firma condusa de Dan Andronic, Multimedia Political Communication, fost sef al campaniei lui Adrian Nastase. Andronic lucreaza in echipa cu grupul de consultanti israeliano-americani, care il include pe Arthur J. Finkelstein, un fost consultant al lui Richard Nixon si al altor politicieni americani, dar si al companiilor omului de afaceri
Donald Trump. Arthur Finkelstein a mai fost angrenat in campaniile de imagine a PNL si a liderului acestuia, Calin Popescu-Tariceanu, pentru alegerile europarlamentare. Strategul american, cel care a pus pe jar adversarii politici ai republicanilor timp de 30 de ani, si-a creat reputatia pe doua dimensiuni: campanii negative si discretie. Metoda folosita de acesta este suprasaturarea electoratului prin afise, spoturi, mesaje verbale, care, repetate frecvent, discrediteaza si dezarmeaza adversarii clientelei sale. Un alt strateg american al PNL este si Tal Silberstein, care a lucrat pentru campania lui Adrian Nastase din 2004, insa i-a oferit consultanta si premierului israelian Ehud Olmert. Un alt important strateg de a carui expertiza poate beneficia PNL este si Dorin Marian, care nu demult a fost numit seful departamentelor lui Tariceanu. Activitatea sa este una foarte discreta, insa cuvantul sau cantareste foarte mult mai ales in ochii premierului. „Am contract de consultanta cu PNL valabil pana la sfarsitul acestui an. Deci pana atunci lucram cu PNL, implicit si la aceasta campanie. Noi ne ocupam de focus grupuri, sondaje, analiza, strategie. Tinem legatura cu Tariceanu si Motreanu. Noi le facem oferta, dar desigur ei decid ce fac mai departe, adica ce aplica sau nu. Despre strategia de la alegerile care se apropie nu pot sa va spun foarte multe pentru ca este in proces de elaborare“, a declarat Dan Andronic.
Tataru ramâne cu PD-L
Daca PD-L va decide sa apeleze si la o strategie la centru pentru alegerile locale, cel mai probabil va apela la partenerul deja consacrat, Felix Tataru. Acesta a coordonat campaniile electorale ale actualului presedinte Traian Basescu inca din anul 2000, de la lupta pentru Primaria Capitalei. In campaniile sale, el a mizat foarte mult pe „new media“, lucru soldat si cu miscarea „guerilla digitala“. Se pare insa ca in echipa de consilieri ai PD-L a fost cooptat de curand si Carol Sebastian. Senatorul PD-L Radu Berceanu ne-a declarat insa ca nu crede ca vor exista consilieri de campanie electorala pentru alegerile locale la nivelul candidatilor din teritoriu, dat fiind faptul ca fiecare localitate in parte presupune un anumit tip de abordare in privinta propriului electorat. El a adaugat ca, in general, pana acum nu au fost impuse anumite directii dinspre centru spre teritorii in ceea ce priveste desfasurarea campaniei electorale, exceptand anumite „elemente de culoare sau mesaje inedite“. Pedelistul a adaugat ca inca nu au fost stabilite strategiile de campanie electorala.
PSD-ul, inca «laburist»
PSD va merge cel mai probabil pe mana consilierilor britanici adusi la partid de Mircea Geoana. Desi „vechea garda“ social- democrata care ii include pe Adrian Nastase si Miron Mitrea s-a intors in forta in PSD, la nivelul consilierilor inca nu s-a produs
o modificare sensibila. Astfel ca au ramas pe pozitii consilierii lui Tony Blair adusi de presedintele PSD. Acestia l-au inlocuit la un moment dat pe israelianul Ron Werber, care ar fi fost adus de Miron Mitrea, conform unor informatii aparute in presa. „Sunt membrii ai staff-ului laburistilor, consilieri din jurul lui Tony Blair“, a explicat Cristian Diaconescu. Asadar PSD ar putea fi consiliat in alegeri de Anthony Giddens si de James Humphreys. Ar putea sa mai apara si Matthew John Carter, cu care PSD a colaborat anul trecut pentru europarlamentare. La o reuniune a PSD de atunci, Matt Carter s-a intretinut cordial cu strategul din umbra al PSD, Viorel Hrebenciuc. Principalul sfat pentru conducerea social-democrata de la acea vreme, „fara liberali!“.
Tal Silberstein, acompaniati de Dorin Marian pentru PNL, Felix Tataru si posibil Carol Sebastian pentru PD-L, iar pentru PSD deja celebrii consilieri ai lui Tony Blair - Anthony Giddens si James Humphreys. In teritoriu, fiecare isi alege ce consultanti doreste. Tocmai de aceea s-a ajuns ca Adriana si Claudiu Saftoiu sa consilieze in vederea localelor unii primari PNL.
Firma sotilor Saftoiu, Capital Promotion, se va implica direct in campania
electorala a mai multor primari PNL, transmite NewsIn. Potrivit fostei consiliere a lui Traian Basescu, Adriana Saftoiu, firma Capital Promotion lucreaza cu mai multi primari PNL cu care a colaborat si în campania din 2004, dar si cu alti candidati independenti. Adriana Saftoiu a precizat pentru «Gardianul» ca „nu este nimic nou si nimic extraordinar in faptul ca lucreaza cu liberalii“. „Firma pe care o reprezint a mai lucrat cu acesti oameni si nu am gasit de cuviinta sa incetam colaborarea cu ei doar pentru ca PNL si PD nu s-au mai inteles. Dar vreau sa intelegeti ca suntem consultanti. In nici un caz nu sunt sefa de campanie la Hunedoara, asa cum s-a spus. Deci noi oferim consultanta. Insa daca stafful de campanie al respectivului primar cu care noi lucram decide sau nu sa tina cont de eventualele linii directoare de la centru, este problema lor. Trebuie sa va spun ca o campanie unitara la nivel national a unui partid este valabila mai mult pentru parlamentare. La locale, in principiu fiecare isi face campania asa cum considera, tinand cont de specificul fiecarei zone si a elementelor din teritoriu, pe care el le cunoaste cel mai bine“, a mai spus Adriana Saftoiu. Desi fostul consilier prezidential a precizat ca numele oamenilor cu care va lucra in campanie sunt informatii confidentiale la acest moment, surse liberale citate de NewsIn sustin ca primarul Bacaului, liberalul Romeo Stavarache, este unul dintre cei care ar beneficia de consultanta pe probleme de imagine a firmei sotilor Saftoiu. Aceleasi surse au precizat ca un alt client ar fi candidatul PNL pentru primaria orasului Galati, Marius Stan.
Andronic si Saftoiu s-au infratit
Liberalii vor mai colabora pentru alegerile locale si cu firma condusa de Dan Andronic, Multimedia Political Communication, fost sef al campaniei lui Adrian Nastase. Andronic lucreaza in echipa cu grupul de consultanti israeliano-americani, care il include pe Arthur J. Finkelstein, un fost consultant al lui Richard Nixon si al altor politicieni americani, dar si al companiilor omului de afaceri
Donald Trump. Arthur Finkelstein a mai fost angrenat in campaniile de imagine a PNL si a liderului acestuia, Calin Popescu-Tariceanu, pentru alegerile europarlamentare. Strategul american, cel care a pus pe jar adversarii politici ai republicanilor timp de 30 de ani, si-a creat reputatia pe doua dimensiuni: campanii negative si discretie. Metoda folosita de acesta este suprasaturarea electoratului prin afise, spoturi, mesaje verbale, care, repetate frecvent, discrediteaza si dezarmeaza adversarii clientelei sale. Un alt strateg american al PNL este si Tal Silberstein, care a lucrat pentru campania lui Adrian Nastase din 2004, insa i-a oferit consultanta si premierului israelian Ehud Olmert. Un alt important strateg de a carui expertiza poate beneficia PNL este si Dorin Marian, care nu demult a fost numit seful departamentelor lui Tariceanu. Activitatea sa este una foarte discreta, insa cuvantul sau cantareste foarte mult mai ales in ochii premierului. „Am contract de consultanta cu PNL valabil pana la sfarsitul acestui an. Deci pana atunci lucram cu PNL, implicit si la aceasta campanie. Noi ne ocupam de focus grupuri, sondaje, analiza, strategie. Tinem legatura cu Tariceanu si Motreanu. Noi le facem oferta, dar desigur ei decid ce fac mai departe, adica ce aplica sau nu. Despre strategia de la alegerile care se apropie nu pot sa va spun foarte multe pentru ca este in proces de elaborare“, a declarat Dan Andronic.
Tataru ramâne cu PD-L
Daca PD-L va decide sa apeleze si la o strategie la centru pentru alegerile locale, cel mai probabil va apela la partenerul deja consacrat, Felix Tataru. Acesta a coordonat campaniile electorale ale actualului presedinte Traian Basescu inca din anul 2000, de la lupta pentru Primaria Capitalei. In campaniile sale, el a mizat foarte mult pe „new media“, lucru soldat si cu miscarea „guerilla digitala“. Se pare insa ca in echipa de consilieri ai PD-L a fost cooptat de curand si Carol Sebastian. Senatorul PD-L Radu Berceanu ne-a declarat insa ca nu crede ca vor exista consilieri de campanie electorala pentru alegerile locale la nivelul candidatilor din teritoriu, dat fiind faptul ca fiecare localitate in parte presupune un anumit tip de abordare in privinta propriului electorat. El a adaugat ca, in general, pana acum nu au fost impuse anumite directii dinspre centru spre teritorii in ceea ce priveste desfasurarea campaniei electorale, exceptand anumite „elemente de culoare sau mesaje inedite“. Pedelistul a adaugat ca inca nu au fost stabilite strategiile de campanie electorala.
PSD-ul, inca «laburist»
PSD va merge cel mai probabil pe mana consilierilor britanici adusi la partid de Mircea Geoana. Desi „vechea garda“ social- democrata care ii include pe Adrian Nastase si Miron Mitrea s-a intors in forta in PSD, la nivelul consilierilor inca nu s-a produs
o modificare sensibila. Astfel ca au ramas pe pozitii consilierii lui Tony Blair adusi de presedintele PSD. Acestia l-au inlocuit la un moment dat pe israelianul Ron Werber, care ar fi fost adus de Miron Mitrea, conform unor informatii aparute in presa. „Sunt membrii ai staff-ului laburistilor, consilieri din jurul lui Tony Blair“, a explicat Cristian Diaconescu. Asadar PSD ar putea fi consiliat in alegeri de Anthony Giddens si de James Humphreys. Ar putea sa mai apara si Matthew John Carter, cu care PSD a colaborat anul trecut pentru europarlamentare. La o reuniune a PSD de atunci, Matt Carter s-a intretinut cordial cu strategul din umbra al PSD, Viorel Hrebenciuc. Principalul sfat pentru conducerea social-democrata de la acea vreme, „fara liberali!“.
Inevitabil, Summit-ul NATO de la Bucureşti a atras atenţia militanţilor anarhişti. De altfel, un site frecventat de anarhişti a publicat încă din luna ianuarie informaţii despre locurile unde ar putea fi organizate proteste în timpul summit-ului.
Sunt tineri, se îmbracă în culori închise, îşi ascund feţele sub măşti sau glugi şi trec la atac! Au declarat război globalizării şi luptă împotriva simbolurilor ei, la mai toate summit-urile importante - fie ale NATO, fie ale G8. Mulţi dintre ei sunt arestaţi în timpul ciocnirilor cu forţele de ordine, dar se întorc în stradă, cu prima ocazie. Sparg geamuri, dau cu pietre şi cocktail-uri Molotov şi iau cu asalt barierele de securitate. De cele mai multe ori, din cauza violenţei cu care acţionează, mesajul pe care vor să-l transmită rămâne în panul doi.
Pentru că anarhiştii luptă de fapt pentru păstrarea identităţii naţionale, într-o lume care se uniformizează pe zi ce trece. Se definesc prin lucrurile împotriva cărora luptă - fie că se opun războiului, globalizării sau organizaţiilor internaţionale. Se iau la bătaie cu forţele de ordine, pe care le consideră apărătoare ale privilegiilor puterii. Aşa că poliţiştii şi agenţii de ordine vor avea o misiune extrem de grea în timpul Summit-ului NATO de la Bucureşti.
Pe site-ul frecventat de anarhişti apar deja informaţii despre posibilele locuri pentru organizarea protestelor: Casa NATO din Bulevardul Primăverii, bisericile ortodoxe din oraş, baza aeriană Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa.
Anarhiştilor le sunt furnizate informaţii detaliate şi despre forţele de ordine cu care se vor confrunta: poliţia română, jandarmeria sau poliţia comunitară. Sunt învăţaţi şi mai multe expresii în limba română, cum ar fi: Vine poliţia, Sunt nevinovat şi Vreau un avocat.
Sunt tineri, se îmbracă în culori închise, îşi ascund feţele sub măşti sau glugi şi trec la atac! Au declarat război globalizării şi luptă împotriva simbolurilor ei, la mai toate summit-urile importante - fie ale NATO, fie ale G8. Mulţi dintre ei sunt arestaţi în timpul ciocnirilor cu forţele de ordine, dar se întorc în stradă, cu prima ocazie. Sparg geamuri, dau cu pietre şi cocktail-uri Molotov şi iau cu asalt barierele de securitate. De cele mai multe ori, din cauza violenţei cu care acţionează, mesajul pe care vor să-l transmită rămâne în panul doi.
Pentru că anarhiştii luptă de fapt pentru păstrarea identităţii naţionale, într-o lume care se uniformizează pe zi ce trece. Se definesc prin lucrurile împotriva cărora luptă - fie că se opun războiului, globalizării sau organizaţiilor internaţionale. Se iau la bătaie cu forţele de ordine, pe care le consideră apărătoare ale privilegiilor puterii. Aşa că poliţiştii şi agenţii de ordine vor avea o misiune extrem de grea în timpul Summit-ului NATO de la Bucureşti.
Pe site-ul frecventat de anarhişti apar deja informaţii despre posibilele locuri pentru organizarea protestelor: Casa NATO din Bulevardul Primăverii, bisericile ortodoxe din oraş, baza aeriană Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa.
Anarhiştilor le sunt furnizate informaţii detaliate şi despre forţele de ordine cu care se vor confrunta: poliţia română, jandarmeria sau poliţia comunitară. Sunt învăţaţi şi mai multe expresii în limba română, cum ar fi: Vine poliţia, Sunt nevinovat şi Vreau un avocat.
Cotaţiile acţiunilor de la Bursă au căzut puternic, astăzi, în medie cu 6,72%, indicele general, BET-C, atingând cel mai redus nivel al ultimului an şi jumătate, respectiv 4.784,55 de puncte, corecţia fiind şi mai amplă pentru cele mai lichide acţiuni, care au coborât cu 7,29%.
Valoarea acţiunilor listate la bursă a scăzut, joi, cu 5,09 miliarde de lei (1,33 miliarde euro), respectiv cu 4,48%, capitalizarea bursieră coborând de la 113,63 miliarde lei (30,48 miliarde euro) la 108,53 miliarde lei (29,15 miliarde euro). Din totalul capitalizării, 43,04 miliarde de lei (11,54 miliarde euro) reprezintă acţiunile Erste Bank.
Valoarea acţiunilor listate la bursă a scăzut, joi, cu 5,09 miliarde de lei (1,33 miliarde euro), respectiv cu 4,48%, capitalizarea bursieră coborând de la 113,63 miliarde lei (30,48 miliarde euro) la 108,53 miliarde lei (29,15 miliarde euro). Din totalul capitalizării, 43,04 miliarde de lei (11,54 miliarde euro) reprezintă acţiunile Erste Bank.
Angajaţii de la Dacia intră de luni în grevă generală. La ultima rundă de negocieri de astăzi, sindicaliştii nu au reuşit să convingă patronatul să le dea mai mulţi bani
. Conducerea uzinei a fost de acord cu o majorare a salariuli de 118 lei, în timp ce muncitorii au cerut 550 de lei.
. Conducerea uzinei a fost de acord cu o majorare a salariuli de 118 lei, în timp ce muncitorii au cerut 550 de lei.
Motorina s-a scumpit cu 9 bani pe litru, la staţiile Petrom. Preţul motorinei Top Euro Diesel 4 este acum de 4 lei şi 3 bani pe litru. Sortimentul OMV Sprint Diesel se vinde cu 4 lei şi 8 bani pe litru, iar motorina Euro Diesel 4 costă 3 lei şi 95 de bani
. Ultima scumpire a motorinei a avut loc în urmă cu două săptămâni, când Petrom a majorat preţul motorinei cu 8-9 bani/litru, în funcţie de sortiment. Totuţi, compania a anunţat că preţul benzinei nu se va modifica.
. Ultima scumpire a motorinei a avut loc în urmă cu două săptămâni, când Petrom a majorat preţul motorinei cu 8-9 bani/litru, în funcţie de sortiment. Totuţi, compania a anunţat că preţul benzinei nu se va modifica.
Ceferistii ameninta cu greva in 26, 27 si 28 martie, dupa ce primaria le-a respins cererea pentru miting
Feroviarii vor intra în greva în 26, 27 si 28 martie, timp de patru ore pe zi, dupa ce Primaria Capitalei a refuzat sa autorizeze organizarea unui miting si a unui mars de protest pe 26 martie, a declarat, ieri, presedintele Federatiei Feroviare Miscare-Comercial, Gheorghe Popa, citat de NewsIn. El a adaugat ca, deocamdata, federatia nu a primit o informare în scris, care sa contina motivele pentru care primaria nu a autorizat protestul, dar ca li s-a spus ca marsul nu poate avea loc, pentru ca Politia si Jandarmeria sunt ocupate cu pregatirile pentru Summitul NATO si nu pot asigura buna desfasurare a protestului. „Noi intentionam sa facem un miting în fata Ministerului Transporturilor, dupa care sa plecam în mars spre Piata Victoriei si sa pichetam Guvernul. Cei de la primarie ne-au zis ca ne dau aprobare daca renuntam la mars si daca la pichetul de la Guvern participa mult mai putini oameni, pe care sa-i ducem cu masina
. Cu aceasta solutie nu suntem de acord“, a precizat Popa. În consecinta, desi înca asteapta informarea scrisa de la primarie, feroviarii sunt hotarâti sa întrerupa lucrul î;n zilele de 26, 27 si 28 martie, zilnic între orele 8.00 si 12.00.
„Nu vrem sa se interpreteze ca noi facem greva pentru ca nu ne-a dat primaria autorizatie pentru miting. Voiam doar sa evitam pagubele produse
de greva si sa organizam acel miting urmat de mars si de pichet, dar, daca nu se poate, va trebui sa recurgem la greva“, a mai spus Popa. Liderul sindical a mai precizat ca înca nu a vorbit cu celelalte organizatii sindicale din domeniu, dar mizeaza pe participarea celorlalte trei care au participat si la greva de avertisment de pe 5 martie. Potrivit lui Popa, de la protestul anterior, reprezentantii Ministerului Transporturilor nu i-au mai chemat la negocieri si nu le-au mai facut alta propunere de majorari salariale.
Revendicarile feroviarilor vizeaza majorarile salariale pentru 2008, care nu s-au produs ca urmare a negocierilor esuate, conditiile precare de lucru si decizia de privatizare a CFR Marfa, în regim de urgenta, cu care sindicalistii nu sunt de acord. Circulatia trenurilor a fost oprita, în toata tara, pe 5 martie, între orele 7.00 si 9.00, ca urmare a unei greve de avertisment declansate de sindicalistii afiliati la patru federatii sindicale, dupa ce, în 1 februarie, feroviarii au întrerupt lucrul, spontan, pentru trei ore. Prostestul a fost declarat ilegal de catre Ministerul Transporturilor.
. Cu aceasta solutie nu suntem de acord“, a precizat Popa. În consecinta, desi înca asteapta informarea scrisa de la primarie, feroviarii sunt hotarâti sa întrerupa lucrul î;n zilele de 26, 27 si 28 martie, zilnic între orele 8.00 si 12.00.
„Nu vrem sa se interpreteze ca noi facem greva pentru ca nu ne-a dat primaria autorizatie pentru miting. Voiam doar sa evitam pagubele produse
de greva si sa organizam acel miting urmat de mars si de pichet, dar, daca nu se poate, va trebui sa recurgem la greva“, a mai spus Popa. Liderul sindical a mai precizat ca înca nu a vorbit cu celelalte organizatii sindicale din domeniu, dar mizeaza pe participarea celorlalte trei care au participat si la greva de avertisment de pe 5 martie. Potrivit lui Popa, de la protestul anterior, reprezentantii Ministerului Transporturilor nu i-au mai chemat la negocieri si nu le-au mai facut alta propunere de majorari salariale.
Revendicarile feroviarilor vizeaza majorarile salariale pentru 2008, care nu s-au produs ca urmare a negocierilor esuate, conditiile precare de lucru si decizia de privatizare a CFR Marfa, în regim de urgenta, cu care sindicalistii nu sunt de acord. Circulatia trenurilor a fost oprita, în toata tara, pe 5 martie, între orele 7.00 si 9.00, ca urmare a unei greve de avertisment declansate de sindicalistii afiliati la patru federatii sindicale, dupa ce, în 1 februarie, feroviarii au întrerupt lucrul, spontan, pentru trei ore. Prostestul a fost declarat ilegal de catre Ministerul Transporturilor.
Preşedintele Rompetrol vrea să-şi înmulţească averea investind în clădiri de birouri, GPL, fonduri de investiţii străine şi energie
eoliană.
Petrolistul Dinu Patriciu, cel mai bogat om din România (2,4 miliarde de dolari), clasat de revista „Forbes“ în topul miliardarilor lumii, îşi diversifică investiţiile.
Preşedintele grupului Rompetrol a anunţat ieri că viitorul sediu al companiei va fi o investiţie de 200 de milioane de euro. „Clădirea va fi terminată în doi ani şi este amplasată pe un teren de 15 hectare, pe care l-am cumpărat în 1991, în spatele Casei Presei Libere“, a spus Patriciu. Clădirea va reuni toţi angajaţii companiei din Bucureş ti şi va mai avea 1.000 de apartamente şi spaţii de birouri care vor fi închiriate altor companii. Sediul Rompetrol va fi situat în apropierea viitorului sediu Petrom (din Străuleşti).
Dinu Patriciu investeşte în clădiri de birouri, deşi afirmă că piaţa imobiliară din România este în pragul colapsului din cauză că preţurile sunt nerealist de mari în comparaţie cu ţările europene.
Pe de altă parte, Patriciu crede că Bursa de la Bucureşti îşi va continua prabuşirea, urmând modelul pieţei de capital americane. Cu toate acestea, îşi plasează banii în produse derivate pe Burse din străinătate şi în fonduri de investiţii, potrivit propriilor afirmaţii. O altă destinaţie a averii lui Patriciu va fi energia eoliană.
GPL la aragaz?
Dinu Patriciu a lansat ieri, la Arad, o investiţie de 10 milioane de euro reprezentând a doua staţie de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat (GPL) pe care grupul o are în România. Divizia de gaze
a grupului îşi propune dublarea afacerilor
cu GPL în acest an (până la valoarea de 100 de milioane de dolari).
„Soluţia GPL devine interesantă pentru consumatorii casnici, odată cu scumpirea gazelor naturale“, spune Patriciu. El crede că buteliile de GPL pot înlocui consumul de gaze naturale. Mai mult, omul de afaceri spune că „în câţiva ani nu va mai trebui să importăm gaze din Rusia, deoarece Europa nu va mai aplica modele de business bazate pe legarea la o reţea de conducte“.
Patriciu consideră că alternativa la gazul rusesc este gazul natural
lichefiat, iar ţările care vor avea terminale prin care vor importa acest produs
vor scăpa de dependenţa de Gazprom, aşa cum face acum Spania.
Cu toate acestea, Patriciu spune că Rompetrol nu vizează investiţii în gaz natural lichefiat, ci se va concentra pe creşterea cotelor de piaţă în ţările unde activează şi pe achiziţionarea unei noi rafinării în afara României.
De mână cu Bill Gates
Omul de afaceri spune că vrea să devină un model pentru bogaţii României în ceea ce priveşte „întoarcerea banilor câştigaţi către societate“. „În SUA au fost redistribuite 280 de miliarde de dolari anul trecut şi e firesc să faci aşa, pentru că nu poţi cheltui sau mânca mai mult decât un om normal“, spune el. Patriciu a vărsat 100 de milioane de dolari într-un fond care va alimenta propria fundaţie umanitară şi vrea să deschidă la Bucureşti o universitate cu trei departamente: economic, ştiinţe politice şi arte.
ESTIMARE
Benzina, la 5 lei
Dinu Patriciu îşi menţine estimarea privind creşterea preţului barilului de petrol la 150 de dolari şi spune că, în aceste condiţii, este posibilă o majorare a preţului carburanţilor în benzinării până la 5 lei pe litru. „Acum, plătim ţiţeiul la un preţ de 98 de dolari, iar peste 45 de zile cotaţia actuală a ţiţeiului, de 112 dolari, se va reflecta în preţul de la pompă“, a spus preşedintele Rompetrol. Compania importă 10 milioane de tone de ţiţei, din care 6 milioane vin numai din Kazahstan, a spus Patriciu. KazMunaiGaz, companie din Kazahstan, a preluat anul trecut 75% din Rompetrol.
eoliană.
Petrolistul Dinu Patriciu, cel mai bogat om din România (2,4 miliarde de dolari), clasat de revista „Forbes“ în topul miliardarilor lumii, îşi diversifică investiţiile.
Preşedintele grupului Rompetrol a anunţat ieri că viitorul sediu al companiei va fi o investiţie de 200 de milioane de euro. „Clădirea va fi terminată în doi ani şi este amplasată pe un teren de 15 hectare, pe care l-am cumpărat în 1991, în spatele Casei Presei Libere“, a spus Patriciu. Clădirea va reuni toţi angajaţii companiei din Bucureş ti şi va mai avea 1.000 de apartamente şi spaţii de birouri care vor fi închiriate altor companii. Sediul Rompetrol va fi situat în apropierea viitorului sediu Petrom (din Străuleşti).
Dinu Patriciu investeşte în clădiri de birouri, deşi afirmă că piaţa imobiliară din România este în pragul colapsului din cauză că preţurile sunt nerealist de mari în comparaţie cu ţările europene.
Pe de altă parte, Patriciu crede că Bursa de la Bucureşti îşi va continua prabuşirea, urmând modelul pieţei de capital americane. Cu toate acestea, îşi plasează banii în produse derivate pe Burse din străinătate şi în fonduri de investiţii, potrivit propriilor afirmaţii. O altă destinaţie a averii lui Patriciu va fi energia eoliană.
GPL la aragaz?
Dinu Patriciu a lansat ieri, la Arad, o investiţie de 10 milioane de euro reprezentând a doua staţie de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat (GPL) pe care grupul o are în România. Divizia de gaze
a grupului îşi propune dublarea afacerilor
cu GPL în acest an (până la valoarea de 100 de milioane de dolari).
„Soluţia GPL devine interesantă pentru consumatorii casnici, odată cu scumpirea gazelor naturale“, spune Patriciu. El crede că buteliile de GPL pot înlocui consumul de gaze naturale. Mai mult, omul de afaceri spune că „în câţiva ani nu va mai trebui să importăm gaze din Rusia, deoarece Europa nu va mai aplica modele de business bazate pe legarea la o reţea de conducte“.
Patriciu consideră că alternativa la gazul rusesc este gazul natural
lichefiat, iar ţările care vor avea terminale prin care vor importa acest produs
vor scăpa de dependenţa de Gazprom, aşa cum face acum Spania.
Cu toate acestea, Patriciu spune că Rompetrol nu vizează investiţii în gaz natural lichefiat, ci se va concentra pe creşterea cotelor de piaţă în ţările unde activează şi pe achiziţionarea unei noi rafinării în afara României.
De mână cu Bill Gates
Omul de afaceri spune că vrea să devină un model pentru bogaţii României în ceea ce priveşte „întoarcerea banilor câştigaţi către societate“. „În SUA au fost redistribuite 280 de miliarde de dolari anul trecut şi e firesc să faci aşa, pentru că nu poţi cheltui sau mânca mai mult decât un om normal“, spune el. Patriciu a vărsat 100 de milioane de dolari într-un fond care va alimenta propria fundaţie umanitară şi vrea să deschidă la Bucureşti o universitate cu trei departamente: economic, ştiinţe politice şi arte.
ESTIMARE
Benzina, la 5 lei
Dinu Patriciu îşi menţine estimarea privind creşterea preţului barilului de petrol la 150 de dolari şi spune că, în aceste condiţii, este posibilă o majorare a preţului carburanţilor în benzinării până la 5 lei pe litru. „Acum, plătim ţiţeiul la un preţ de 98 de dolari, iar peste 45 de zile cotaţia actuală a ţiţeiului, de 112 dolari, se va reflecta în preţul de la pompă“, a spus preşedintele Rompetrol. Compania importă 10 milioane de tone de ţiţei, din care 6 milioane vin numai din Kazahstan, a spus Patriciu. KazMunaiGaz, companie din Kazahstan, a preluat anul trecut 75% din Rompetrol.
Angajaţii la stat îşi umflă salariile de trei-patru ori, cu ajutorul stimulentelor şi primelor. Funcţionarii primesc un procentaj din impozitele şi amenzile încasate, ajungând să câştige cât un manager de multinaţională. Cea mai mare parte a fondurilor suplimentare sunt alocate netransparent, rămânând ascunse de ochii contribuabililor, care le suportă.
Salariile angajaţilor din ministere ar trebui să fie, potrivit legii, între 500 şi 2.000 de lei. În realitate însă, un funcţionar încasează sume de câteva ori mai mari decât cele din cartea de muncă, graţie sistemului de sporuri, prime şi stimulente.
De exemplu, un comisar al Gărzii de Mediu din Tulcea a câştigat 78.000 de lei în 2006, potrivit declaraţiei de avere, în timp ce veniturile din salariul de bază ar fi trebuit să fie sub 18.000 de lei. La câştiguri similare pot ajunge şi angajaţii de la Garda Financiară, ANAF sau Protecţia Consumatorului. Printre cei mai câştigaţi în urma aplicării sistemului de stimulente sunt chiar angajaţii Ministerului Finanţelor, care obţin de aproape trei ori salariul de bază. Cel mai mult se îngroaşă salariul la nivel de director.
Principiul este că orice instituţie de stat căreia i s-a dat dreptul să perceapă amenzi beneficiază de 15% - 25% din încasări pentru „stimularea angajaţilor“. Şi aceasta deşi încasarea amenzilor şi a taxelor reprezintă atribuţia de bază a funcţionarilor respectivi. Cea mai mare problemă este lipsa de transparenţă, dar şi modul discreţionar în care stimulentele se alocă de către conducătorii departamentelor. Stimulentele reprezintă „grosul“ surselor din care sunt completate veniturile din salarii, depăşind, în majoritatea cazurilor, salariul din cartea de muncă. În plus
, acestea nici nu sunt impozitate la angajator, nefiind incluse în fondul de salarii. Pe lângă salariu şi stimulente, funcţionarii publici primesc şi majorări de vechime – până la 25% din veniturile de bază, sau de conducere – până la 55% din salariu, dar şi sporuri care ar face să zâmbească un angajator privat: sporul „de ecran“ (utilizarea mai mult de patru ore pe zi a calculatorului
), de radiaţii şi de folosire a limbilor străine. Iar la sfârşit de an, salariile pentru posturile bugetate, dar neocupate, se împart între angajaţii existenţi.
Fonduri deturnate din buget
Mai toţi funcţionarii din ministere şi din agenţiile cu atribuţii de control ajung să încaseze lunar cel puţin încă odată şi jumătate salariul de bază. Sumele sunt plătite din „fondurile de stimulente“, unde se virează procente bune din încasările statului. În acest domeniu, regulile de transparenţă a informaţiilor nu se aplică. Potrivit actelor normative care le reglementează, „fondurile de stimulente
se constituie în venituri extrabugetare“. Ceea ce înseamnă că nu apar în bugetul de stat. Reprezentanţilor FMI le-a fost la fel de greu să vadă detalii despre aceste stimulente, atunci când au încercat să afle dacă sunt cuprinse în calculul bugetelor şi ce impact au asupra deficitului. Câştigurile reale nu ies la lumină nici cu ajutorul declaraţiilor de avere.
Pe lângă efectul de umflare a salariilor, cu repercusiuni asupra consumului şi inflaţiei, sistemul de stimulente are şi alte efecte în detrimentul contribuabililor: funcţionarii caută cu orice preţ să dea amenzi. Constantin F., de 30 de ani, patronul unei microîntreprinderi, povesteşte că, în urmă cu câţiva ani, a primit o amendă pentru că plătise „mai mulţi bani“ în contul TVA. Deşi greşise în favoarea statului, amenda i-a fost aplicată de funcţionarii Administraţiei Financiare după ce au „constatat“ discrepanţele dintre chitanţa de la trezorerie şi documentele
contabile. „Este un conflict de interese. Funcţionarii doresc să găsească nereguli tocmai pentru a primi aceste stimulente, ca procente din amenzile încasate“, susţine avocatul Petru Buzescu.
Salariile angajaţilor din ministere ar trebui să fie, potrivit legii, între 500 şi 2.000 de lei. În realitate însă, un funcţionar încasează sume de câteva ori mai mari decât cele din cartea de muncă, graţie sistemului de sporuri, prime şi stimulente.
De exemplu, un comisar al Gărzii de Mediu din Tulcea a câştigat 78.000 de lei în 2006, potrivit declaraţiei de avere, în timp ce veniturile din salariul de bază ar fi trebuit să fie sub 18.000 de lei. La câştiguri similare pot ajunge şi angajaţii de la Garda Financiară, ANAF sau Protecţia Consumatorului. Printre cei mai câştigaţi în urma aplicării sistemului de stimulente sunt chiar angajaţii Ministerului Finanţelor, care obţin de aproape trei ori salariul de bază. Cel mai mult se îngroaşă salariul la nivel de director.
Principiul este că orice instituţie de stat căreia i s-a dat dreptul să perceapă amenzi beneficiază de 15% - 25% din încasări pentru „stimularea angajaţilor“. Şi aceasta deşi încasarea amenzilor şi a taxelor reprezintă atribuţia de bază a funcţionarilor respectivi. Cea mai mare problemă este lipsa de transparenţă, dar şi modul discreţionar în care stimulentele se alocă de către conducătorii departamentelor. Stimulentele reprezintă „grosul“ surselor din care sunt completate veniturile din salarii, depăşind, în majoritatea cazurilor, salariul din cartea de muncă. În plus
, acestea nici nu sunt impozitate la angajator, nefiind incluse în fondul de salarii. Pe lângă salariu şi stimulente, funcţionarii publici primesc şi majorări de vechime – până la 25% din veniturile de bază, sau de conducere – până la 55% din salariu, dar şi sporuri care ar face să zâmbească un angajator privat: sporul „de ecran“ (utilizarea mai mult de patru ore pe zi a calculatorului
), de radiaţii şi de folosire a limbilor străine. Iar la sfârşit de an, salariile pentru posturile bugetate, dar neocupate, se împart între angajaţii existenţi.
Fonduri deturnate din buget
Mai toţi funcţionarii din ministere şi din agenţiile cu atribuţii de control ajung să încaseze lunar cel puţin încă odată şi jumătate salariul de bază. Sumele sunt plătite din „fondurile de stimulente“, unde se virează procente bune din încasările statului. În acest domeniu, regulile de transparenţă a informaţiilor nu se aplică. Potrivit actelor normative care le reglementează, „fondurile de stimulente
se constituie în venituri extrabugetare“. Ceea ce înseamnă că nu apar în bugetul de stat. Reprezentanţilor FMI le-a fost la fel de greu să vadă detalii despre aceste stimulente, atunci când au încercat să afle dacă sunt cuprinse în calculul bugetelor şi ce impact au asupra deficitului. Câştigurile reale nu ies la lumină nici cu ajutorul declaraţiilor de avere.
Pe lângă efectul de umflare a salariilor, cu repercusiuni asupra consumului şi inflaţiei, sistemul de stimulente are şi alte efecte în detrimentul contribuabililor: funcţionarii caută cu orice preţ să dea amenzi. Constantin F., de 30 de ani, patronul unei microîntreprinderi, povesteşte că, în urmă cu câţiva ani, a primit o amendă pentru că plătise „mai mulţi bani“ în contul TVA. Deşi greşise în favoarea statului, amenda i-a fost aplicată de funcţionarii Administraţiei Financiare după ce au „constatat“ discrepanţele dintre chitanţa de la trezorerie şi documentele
contabile. „Este un conflict de interese. Funcţionarii doresc să găsească nereguli tocmai pentru a primi aceste stimulente, ca procente din amenzile încasate“, susţine avocatul Petru Buzescu.
În timp ce patronatele, în special cele din construcţii şi din industria textilă, cer vehement importul de forţă de muncă, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, este de părere că, până la a aduce muncitori din Asia sau din alte regiuni, ar trebui să epuizăm mai întâi resursele proprii.
„Momentan, nu avem o criză a forţei de muncă. Acum avem o incertitudine. Pe termen lung însă, dată fiind evoluţia demografică, vom avea probleme serioase. Până la a aduce angajaţi din alte state, trebuie mai întâi să epuizăm resursele proprii, cum ar fi mediul rural sau românii care lucrează peste graniţă. Importul de forţă de muncă ar trebui să reprezinte ultima soluţie“, a declarat pentru Gândul Paul Păcuraru, ministrul Muncii.
Pe piaţa de construcţii din România este un deficit de cel puţin 170.000 de angajaţi, după cum estimează Asociaţia Română a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), forţa de muncă totală fiind acum de 380.000 de muncitori. Numărul locurilor de muncă vacante este de 85.000-100.000, după cum a precizat Păcuraru. În momentul de faţă însă nu există o metodologie de calcul a deficitului de forţă de muncă, indicatorul fiind diferit de la o firmă la alta, după cum a declarat Păcuraru în cadrul unui seminar despre piaţa forţei de muncă organizat de Ziarul Financiar. El a adăugat că circa jumătate din aceste locuri de muncă disponibile sunt pe piaţa construcţiilor.
Deficitul total al forţei de muncă a fost estimat anul trecut de ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, la circa 500.000 de oameni, forţa totală de muncă activă din România este de circa 4,7 milioane de persoane, în timp ce rata medie a şomajului a fost de circa 4,3% anul trecut, faţă de aproximativ 5,4% în 2006. Se poate observa astfel scăderea sensibilă a numărului de şomeri, de la 484.698 la finele lui 2006, la 386.667 la sfârşitul lui 2007.
Aproape 2 milioane de români lucrează peste graniţă
Resursele de forţă de muncă din România, mai ales în condiţiile unei populaţii în plin proces de îmbătrânire, sunt mai ales cele interne, mediul rural, corelarea universităţilor la cererea de angajaţi de pe piaţă şi aducerea înapoi a românilor plecaţi peste graniţă.
„Se estimează că sunt 1,5-2 milioane de români plecaţi să muncească în alte ţări. Când am fost la Roma cu bursa locurilor de muncă, am aflat că numai acolo sunt circa 48.000 de români care lucrează în construcţii, din care aproximativ 28.000 cu forme legale“, a precizat Păcuraru.
Una din marile probleme în calcularea unui deficit actual al pieţei angajaţilor din România este şi faptul că firmele şi companiile nu raportează nicăieri necesarul de noi angajaţi. În contextul în care nu există corelare între politica de admitere a facultăţilor şi a angajatorilor, promoţiile care ies de pe băncile facultăţii nu au garanţia că cererea de pe piaţă este cea din momentul admiterii, ceea ce înseamnă că ori nu au garanţia unui loc de muncă din cauza concurenţei, ori sunt mai multe locuri disponibile.
Patronatele din diverse sectoare economice au solicitat, încă de anul trecut, relaxarea legii muncii pentru a permite angajarea mai facilă a persoanelor din alte state, dornice să lucreze în România pentru bani
mai puţini. Principalele cereri pentru forţă de muncă de import au venit din partea pieţei construcţiilor şi cea textilă.
„Momentan, nu avem o criză a forţei de muncă. Acum avem o incertitudine. Pe termen lung însă, dată fiind evoluţia demografică, vom avea probleme serioase. Până la a aduce angajaţi din alte state, trebuie mai întâi să epuizăm resursele proprii, cum ar fi mediul rural sau românii care lucrează peste graniţă. Importul de forţă de muncă ar trebui să reprezinte ultima soluţie“, a declarat pentru Gândul Paul Păcuraru, ministrul Muncii.
Pe piaţa de construcţii din România este un deficit de cel puţin 170.000 de angajaţi, după cum estimează Asociaţia Română a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), forţa de muncă totală fiind acum de 380.000 de muncitori. Numărul locurilor de muncă vacante este de 85.000-100.000, după cum a precizat Păcuraru. În momentul de faţă însă nu există o metodologie de calcul a deficitului de forţă de muncă, indicatorul fiind diferit de la o firmă la alta, după cum a declarat Păcuraru în cadrul unui seminar despre piaţa forţei de muncă organizat de Ziarul Financiar. El a adăugat că circa jumătate din aceste locuri de muncă disponibile sunt pe piaţa construcţiilor.
Deficitul total al forţei de muncă a fost estimat anul trecut de ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, la circa 500.000 de oameni, forţa totală de muncă activă din România este de circa 4,7 milioane de persoane, în timp ce rata medie a şomajului a fost de circa 4,3% anul trecut, faţă de aproximativ 5,4% în 2006. Se poate observa astfel scăderea sensibilă a numărului de şomeri, de la 484.698 la finele lui 2006, la 386.667 la sfârşitul lui 2007.
Aproape 2 milioane de români lucrează peste graniţă
Resursele de forţă de muncă din România, mai ales în condiţiile unei populaţii în plin proces de îmbătrânire, sunt mai ales cele interne, mediul rural, corelarea universităţilor la cererea de angajaţi de pe piaţă şi aducerea înapoi a românilor plecaţi peste graniţă.
„Se estimează că sunt 1,5-2 milioane de români plecaţi să muncească în alte ţări. Când am fost la Roma cu bursa locurilor de muncă, am aflat că numai acolo sunt circa 48.000 de români care lucrează în construcţii, din care aproximativ 28.000 cu forme legale“, a precizat Păcuraru.
Una din marile probleme în calcularea unui deficit actual al pieţei angajaţilor din România este şi faptul că firmele şi companiile nu raportează nicăieri necesarul de noi angajaţi. În contextul în care nu există corelare între politica de admitere a facultăţilor şi a angajatorilor, promoţiile care ies de pe băncile facultăţii nu au garanţia că cererea de pe piaţă este cea din momentul admiterii, ceea ce înseamnă că ori nu au garanţia unui loc de muncă din cauza concurenţei, ori sunt mai multe locuri disponibile.
Patronatele din diverse sectoare economice au solicitat, încă de anul trecut, relaxarea legii muncii pentru a permite angajarea mai facilă a persoanelor din alte state, dornice să lucreze în România pentru bani
mai puţini. Principalele cereri pentru forţă de muncă de import au venit din partea pieţei construcţiilor şi cea textilă.
Pretul carburantilor la pompa va creste la cinci lei/litru pana la sfarsitul anului, daca statul nu va scadea accizele pe acest segment, a afirmat, miercuri, la Arad, presedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. "Imi mentin estimarea privind cresterea la 150 de dolari pentru barilul de petrol pana la sfarsitul acestui an, desi unele banci de investitii prevad scaderi sau mentinerea pretului in concordanta cu interesele lor. Aceasta crestere este cauzata de faptul ca rezervele cunoscute si exploatabile nu cresc in ritmul cresterii consumului, iar acest dezechilibru este din ce in ce mai accentua", a spus presedintele Rompetrol.
Potrivit acestuia, piata carburantilor din Romania este strict legata de piata globala, iar in prezent productia este de 4,5 milioane tone, iar consumul de 14 milioane tone.
"Statul ar trebui sa gaseasca alte surse de finantare si sa scada taxele pentru produsele
petroliere, aceasta este singura solutie. De exemplu accizele ar trebui sa fie egale la benzina
si motorina ceea ce ar duce la scaderea nivelului accizei si la scaderea pretului", a spus Patriciu. Potrivit acestuia daca aceste solutii nu sunt adoptate pretul carburantilor va ajunge la cinci lei pe litru. "Aceasta decizie ar trebui luata in urmatoarele luni pentru a proteja consumatorii altfel sigur se ajunge la un pret de cinci lei pe litru, dupa cum o demonstreaza aritmetica", a subliniat
oficialul. Acesta a explicat ca, din pretul carburantilor la pompa jumtate reprezinta taxe si impozite.
Recent, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, a declarat ca, este foarte probabil ca soferii romani sa ajunga sa plateasca 4,5-5 lei/litru pentru benzina si motorina comercializate la pompa pana la sfarsitul acestui an. El spune ca explozia pretului la carburanti in Romania nu este determinata doar de cresterea pretului international al petrolului, ci si de deprecierea leului in raport cu euro.
Potrivit acestuia, piata carburantilor din Romania este strict legata de piata globala, iar in prezent productia este de 4,5 milioane tone, iar consumul de 14 milioane tone.
"Statul ar trebui sa gaseasca alte surse de finantare si sa scada taxele pentru produsele
petroliere, aceasta este singura solutie. De exemplu accizele ar trebui sa fie egale la benzina
si motorina ceea ce ar duce la scaderea nivelului accizei si la scaderea pretului", a spus Patriciu. Potrivit acestuia daca aceste solutii nu sunt adoptate pretul carburantilor va ajunge la cinci lei pe litru. "Aceasta decizie ar trebui luata in urmatoarele luni pentru a proteja consumatorii altfel sigur se ajunge la un pret de cinci lei pe litru, dupa cum o demonstreaza aritmetica", a subliniat
oficialul. Acesta a explicat ca, din pretul carburantilor la pompa jumtate reprezinta taxe si impozite.
Recent, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, a declarat ca, este foarte probabil ca soferii romani sa ajunga sa plateasca 4,5-5 lei/litru pentru benzina si motorina comercializate la pompa pana la sfarsitul acestui an. El spune ca explozia pretului la carburanti in Romania nu este determinata doar de cresterea pretului international al petrolului, ci si de deprecierea leului in raport cu euro.
Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială.
America este o ţară puritană. Principiile morale, valorile creştine, austeritatea protestantă îşi fac simţită prezenţa în societate. Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, a demisionat după ce a devenit public că a apelat la serviciile unei prostituate. La noi, aventurile galante ale unor demnitari sunt povestite suculent pe prima pagină, dar despre demisii nici nu poate fi vorba. Din contră.
În această ţară puritană care este America, Larry Flint, patronul unui imperiu porno, nu poate fi considerat un om care ar avea ceva de-a face cu principiile morale. Şi-a bătut joc de religie, de predicatorii care luminează masele, de politicienii a căror viaţă s-a bazat pe principii în slujirea binelui public. Un asasin cu standarde morale înalte l-a împuşcat.
Dacă reuşea, tentativa de asasinat ar fi rămas o ştire de fapt divers. Viu, Larry Flint a fost protagonistul mai multor procese, reuşind să câştige la Curtea Supremă într-o celebră cauză în care a invocat dreptul la liberă exprimare. Într-o satiră din revista sa pornografică, Flint a scris că predicatorul protestant fundamentalist, lider al mişcării "Majoritatea Morală", Jerry Falwell, a fost implicat într-un incest cu mama sa.
Curtea Supremă a decis în baza Primului Amendament că libertatea de expresie îi permite lui Flint să publice un astfel de material. Curtea Supremă a luat această decizie printr-un vot cu scorul de 8-0. Imoralul a câştigat în faţa moralistului pentru că libertatea ideilor este mai importantă pentru societate decât protecţia personalităţilor publice, a spus Curtea Supremă a SUA. Slavă Domnului, în societatea românească nu ne-am lovit de asemenea dileme morale. Cu excepţii marginale, presa nu a folosit metode à la Larry Flint pentru a satiriza persoane publice şi demnitari.
Atacurile la adresa preşedintelui sunt considerate de domnia sa şi de susţinătorii acestuia drept acţiuni plătite, imorale, tocmai pentru că nu ar veni din convingerea profundă a ziariştilor, ci ar izvorî din condiţia lor de jurnalişti-tonomat.
Este dreptul taberei pro-Băsescu să aibă opinii şi să desfiinţeze statura morală a "tonomatelor". Dar asta nu înseamnă că "tonomatele" ar avea mai puţin drept la liberă exprimare. Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială.
Sănătatea întregii societăţi depinde atât de părerile majorităţii morale, dar şi de garantarea dreptului "imoralilor" de a spune ce vor. Nici băsescienii, nici adversarii preşedintelui nu l-au înţeles pe şeful statului. Ieşind la rampă, Băsescu devine de fapt unul dintre predicatorii frenetici ai dreptului la liberă exprimare, fără încorsetările pe care i le-ar impune rangul. El îşi "înjură" inamicii, duşmanii îl "înjură" pe el. E de bine!
America este o ţară puritană. Principiile morale, valorile creştine, austeritatea protestantă îşi fac simţită prezenţa în societate. Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, a demisionat după ce a devenit public că a apelat la serviciile unei prostituate. La noi, aventurile galante ale unor demnitari sunt povestite suculent pe prima pagină, dar despre demisii nici nu poate fi vorba. Din contră.
În această ţară puritană care este America, Larry Flint, patronul unui imperiu porno, nu poate fi considerat un om care ar avea ceva de-a face cu principiile morale. Şi-a bătut joc de religie, de predicatorii care luminează masele, de politicienii a căror viaţă s-a bazat pe principii în slujirea binelui public. Un asasin cu standarde morale înalte l-a împuşcat.
Dacă reuşea, tentativa de asasinat ar fi rămas o ştire de fapt divers. Viu, Larry Flint a fost protagonistul mai multor procese, reuşind să câştige la Curtea Supremă într-o celebră cauză în care a invocat dreptul la liberă exprimare. Într-o satiră din revista sa pornografică, Flint a scris că predicatorul protestant fundamentalist, lider al mişcării "Majoritatea Morală", Jerry Falwell, a fost implicat într-un incest cu mama sa.
Curtea Supremă a decis în baza Primului Amendament că libertatea de expresie îi permite lui Flint să publice un astfel de material. Curtea Supremă a luat această decizie printr-un vot cu scorul de 8-0. Imoralul a câştigat în faţa moralistului pentru că libertatea ideilor este mai importantă pentru societate decât protecţia personalităţilor publice, a spus Curtea Supremă a SUA. Slavă Domnului, în societatea românească nu ne-am lovit de asemenea dileme morale. Cu excepţii marginale, presa nu a folosit metode à la Larry Flint pentru a satiriza persoane publice şi demnitari.
Atacurile la adresa preşedintelui sunt considerate de domnia sa şi de susţinătorii acestuia drept acţiuni plătite, imorale, tocmai pentru că nu ar veni din convingerea profundă a ziariştilor, ci ar izvorî din condiţia lor de jurnalişti-tonomat.
Este dreptul taberei pro-Băsescu să aibă opinii şi să desfiinţeze statura morală a "tonomatelor". Dar asta nu înseamnă că "tonomatele" ar avea mai puţin drept la liberă exprimare. Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială.
Sănătatea întregii societăţi depinde atât de părerile majorităţii morale, dar şi de garantarea dreptului "imoralilor" de a spune ce vor. Nici băsescienii, nici adversarii preşedintelui nu l-au înţeles pe şeful statului. Ieşind la rampă, Băsescu devine de fapt unul dintre predicatorii frenetici ai dreptului la liberă exprimare, fără încorsetările pe care i le-ar impune rangul. El îşi "înjură" inamicii, duşmanii îl "înjură" pe el. E de bine!
Din motive dintre cele mai diferite, serioase, scandaloase, ridicole, presa, societatea civila si partidele au impins proiectul uninominalelor pana cand astazi avem ce avem. Un act normativ care, aparent, ii multumeste pe toti si, in realitate, starneste nenumarate aprehensiuni. Sa spunem ca, prin adoptarea unui sistem
uninominal, fie el si perfectibil, Romania a facut un pas inainte.
Alesii vor fi desemnati in mai mare masura de comunitatile din care fac parte, urmand sa fie dedicati acestora. Va exista un numar mai mic de partide politice, conducerile centrale dictand intr-o masura redusa comportamentul deputatilor si senatorilor. Este de presupus ca masinile de vot nu vor mai exista, ceea ce va conduce la o democratizare a Legislativului. Chiar atat de roz sa fie viitorul politic al romanilor? Nu cumva modul precipitat in care partidele parlamentare au inteles sa adopte acest sistem de vot uninominal ascunde in sine o periculoasa capcana? Eventual, chiar compromiterea noului sistem de vot? Nu cumva chiar acum, cand aplaudam marea realizare, se declanseaza o contrarevolutie de catifea? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, va trebui sa anticipam profilul moral, profesional si politic al viitorilor alesi.
Dar inainte de toate, vom analiza posibilele consecinte de alta natura ale mecanismului uninominal. Stim cu certitudine ca nu vom avea in Parlament, la capatul alegerilor din acest an, decat cel putin doua partide politice si cel mult cinci. O politica mai putin faramitata, vor declara partizanii acestui sistem de vot. O Romanie mult mai divizata, vor spune carcotasii. Dar si manipularea vietii politice, in ansamblu, de catre marii papusari depinde de numarul partidelor existente in Parlament. Cu cat sunt mai putine, cu atat diversele combinatii, aranjamente, lucraturi se diminueaza. Cel putin sub aspectul potentialului. Foarte bine, vor zice adeptii. Foarte rau, vor decreta cei care cred in caracterul versatil al politicii. Cei care vad in politica o arta a compromisului. In principiu, votul uninominal aduce in Parlament personalitati locale si centrale cunoscute, de regula chiar accentuate si mai putini oameni obisnuiti. Dar cea mai mare parte a activitatii parlamentare se desfasoara in comisii. O munca asidua nespectaculoasa si neconforma cu tipologia personalitatilor accentuate.
Vor fi parlamentarii pe care ii vom avea dupa aceste legislative diferiti de cei pe care i-am avut pana acum? Sau vor fi cam aceiasi? Iata o intrebare cardinala. Este adevarat ca, in principiu, sistemul uninominal inseamna ca fiecare comunitate va desemna pentru organismul
suprem al statului o persoana care a dovedit nu numai ca este dedicata interesului public local, ci si inteligenta, pricepere in politica si onestitate. Daca pornim de la teoria atat de des enuntata ca Parlamentul Romaniei trebuie reformat, in primul si in primul rand din perspectiva unei schimbari masive de stafeta legislativa, atunci ar trebui ca, la capatul alegerilor din acest an, sa descoperim o compozitie radical diferita a Camerei Deputatilor si Senatului. Cu totul si cu totul alti oameni. Care, pana de curand, nu s-au compromis in politica. Dar oare asa va fi?
Toate miscarile de culise care preced alegerile locale si legislative demonstreaza faptul ca "miezul tare" al partidelor politice se autoconserva. Intr-o forma sau alta, vom regasi aceleasi nume, de data aceasta in sistem uninominal. Pe masura ce se apropie momentul alegerilor locale, aceasta constatare devine tot mai evidenta. Vom descoperi nenumarati lideri de la Bucuresti "adoptati" peste noapte de catre organizatiile locale ale principalelor partide. Pe aceasta cale, ei vor fi alesi si vor reveni si in urmatorul Parlament. Vor exista, desigur, asa cum s-a intamplat de fiecare data, si nume noi. Vor fi viitori politicieni de anvergura sau "lautari" alesi pentru notorietatea lor locala? Ma tem ca reforma uninominalelor se poate transforma in compromiterea definitiva a acestui sistem. Intr-o contrarevolutie. De catifea.
uninominal, fie el si perfectibil, Romania a facut un pas inainte.
Alesii vor fi desemnati in mai mare masura de comunitatile din care fac parte, urmand sa fie dedicati acestora. Va exista un numar mai mic de partide politice, conducerile centrale dictand intr-o masura redusa comportamentul deputatilor si senatorilor. Este de presupus ca masinile de vot nu vor mai exista, ceea ce va conduce la o democratizare a Legislativului. Chiar atat de roz sa fie viitorul politic al romanilor? Nu cumva modul precipitat in care partidele parlamentare au inteles sa adopte acest sistem de vot uninominal ascunde in sine o periculoasa capcana? Eventual, chiar compromiterea noului sistem de vot? Nu cumva chiar acum, cand aplaudam marea realizare, se declanseaza o contrarevolutie de catifea? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, va trebui sa anticipam profilul moral, profesional si politic al viitorilor alesi.
Dar inainte de toate, vom analiza posibilele consecinte de alta natura ale mecanismului uninominal. Stim cu certitudine ca nu vom avea in Parlament, la capatul alegerilor din acest an, decat cel putin doua partide politice si cel mult cinci. O politica mai putin faramitata, vor declara partizanii acestui sistem de vot. O Romanie mult mai divizata, vor spune carcotasii. Dar si manipularea vietii politice, in ansamblu, de catre marii papusari depinde de numarul partidelor existente in Parlament. Cu cat sunt mai putine, cu atat diversele combinatii, aranjamente, lucraturi se diminueaza. Cel putin sub aspectul potentialului. Foarte bine, vor zice adeptii. Foarte rau, vor decreta cei care cred in caracterul versatil al politicii. Cei care vad in politica o arta a compromisului. In principiu, votul uninominal aduce in Parlament personalitati locale si centrale cunoscute, de regula chiar accentuate si mai putini oameni obisnuiti. Dar cea mai mare parte a activitatii parlamentare se desfasoara in comisii. O munca asidua nespectaculoasa si neconforma cu tipologia personalitatilor accentuate.
Vor fi parlamentarii pe care ii vom avea dupa aceste legislative diferiti de cei pe care i-am avut pana acum? Sau vor fi cam aceiasi? Iata o intrebare cardinala. Este adevarat ca, in principiu, sistemul uninominal inseamna ca fiecare comunitate va desemna pentru organismul
suprem al statului o persoana care a dovedit nu numai ca este dedicata interesului public local, ci si inteligenta, pricepere in politica si onestitate. Daca pornim de la teoria atat de des enuntata ca Parlamentul Romaniei trebuie reformat, in primul si in primul rand din perspectiva unei schimbari masive de stafeta legislativa, atunci ar trebui ca, la capatul alegerilor din acest an, sa descoperim o compozitie radical diferita a Camerei Deputatilor si Senatului. Cu totul si cu totul alti oameni. Care, pana de curand, nu s-au compromis in politica. Dar oare asa va fi?
Toate miscarile de culise care preced alegerile locale si legislative demonstreaza faptul ca "miezul tare" al partidelor politice se autoconserva. Intr-o forma sau alta, vom regasi aceleasi nume, de data aceasta in sistem uninominal. Pe masura ce se apropie momentul alegerilor locale, aceasta constatare devine tot mai evidenta. Vom descoperi nenumarati lideri de la Bucuresti "adoptati" peste noapte de catre organizatiile locale ale principalelor partide. Pe aceasta cale, ei vor fi alesi si vor reveni si in urmatorul Parlament. Vor exista, desigur, asa cum s-a intamplat de fiecare data, si nume noi. Vor fi viitori politicieni de anvergura sau "lautari" alesi pentru notorietatea lor locala? Ma tem ca reforma uninominalelor se poate transforma in compromiterea definitiva a acestui sistem. Intr-o contrarevolutie. De catifea.
În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă.
„Am rămas mut când am auzit că economia României ar fi în recesiune“, spunea deunăzi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Şi nu poţi să rămâi decât mut atunci când auzi comentarii de acest gen de la oameni politici, făcute doar pentru a-i trage un ghiont Guvernului.
Nu-i vorbă, Guvernul face destule prostii, plantează bombe cu ceas care să explodeze în braţele viitorului Executiv, minează bugetul de stat, dar deocamdată, slavă Domnului, economia creşte într-un ritm pe care Germania sau Franţa nu pot nici să-l viseze.
Tot mut rămâi când auzi că puterea de cumpărare a românului, nivelul de trai, ar fi scăzut în ultimii ani. Cu greu am putea găsi o perioadă comparabilă cu ultimii ani ca ritm de creştere a puterii de cumpărare.
O ştire care trece neobservată ca un fapt divers: în februarie, România s-a situat pe primul loc între ţările europene ca rată de creştere a numărului de maşini noi înmatriculate. Tot pe primele locuri (ca ritm de creştere) suntem şi la vânzările de produse
electrocasnice, mobilă şi calculatoare
.
Toate acestea înseamnă putere de cumpărare şi un nivel de trai care creşte accelerat. Comparaţia se face cu nivelul de la care am plecat, foarte scăzut, dar ritmul în care recuperăm este vizibil şi impresionant.
În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă, iar investitorii continuă să fie atraşi de piaţa noastră.
Săptămâna aceasta va avea loc desantul Ford la Craiova. Semnificaţia acestui fapt este mai mare decât simpla preluare a unei companii de către un investitor.
Deja, alte nume mari din industria auto
au început să cerceteze terenul în vederea unor viitoare investiţii. Vom avea, în 2008, al nouălea an de creştere economică neîntreruptă. Şi, dacă nu vor interveni cataclisme, am mai putea avea încă cel puţin tot atâţia până când economia va obosi şi va trebui să-şi tragă puţin sufletul. Dar atunci, probabil, vom avea deja ca monedă naţională euro şi altfel se vor pune problemele.
„Am rămas mut când am auzit că economia României ar fi în recesiune“, spunea deunăzi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Şi nu poţi să rămâi decât mut atunci când auzi comentarii de acest gen de la oameni politici, făcute doar pentru a-i trage un ghiont Guvernului.
Nu-i vorbă, Guvernul face destule prostii, plantează bombe cu ceas care să explodeze în braţele viitorului Executiv, minează bugetul de stat, dar deocamdată, slavă Domnului, economia creşte într-un ritm pe care Germania sau Franţa nu pot nici să-l viseze.
Tot mut rămâi când auzi că puterea de cumpărare a românului, nivelul de trai, ar fi scăzut în ultimii ani. Cu greu am putea găsi o perioadă comparabilă cu ultimii ani ca ritm de creştere a puterii de cumpărare.
O ştire care trece neobservată ca un fapt divers: în februarie, România s-a situat pe primul loc între ţările europene ca rată de creştere a numărului de maşini noi înmatriculate. Tot pe primele locuri (ca ritm de creştere) suntem şi la vânzările de produse
electrocasnice, mobilă şi calculatoare
.
Toate acestea înseamnă putere de cumpărare şi un nivel de trai care creşte accelerat. Comparaţia se face cu nivelul de la care am plecat, foarte scăzut, dar ritmul în care recuperăm este vizibil şi impresionant.
În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă, iar investitorii continuă să fie atraşi de piaţa noastră.
Săptămâna aceasta va avea loc desantul Ford la Craiova. Semnificaţia acestui fapt este mai mare decât simpla preluare a unei companii de către un investitor.
Deja, alte nume mari din industria auto
au început să cerceteze terenul în vederea unor viitoare investiţii. Vom avea, în 2008, al nouălea an de creştere economică neîntreruptă. Şi, dacă nu vor interveni cataclisme, am mai putea avea încă cel puţin tot atâţia până când economia va obosi şi va trebui să-şi tragă puţin sufletul. Dar atunci, probabil, vom avea deja ca monedă naţională euro şi altfel se vor pune problemele.
Cand nu credeam ca vom mai putea afla ceva care sa ne uimeasca in legatura cu trecutul presedintelui Traian Basescu, in special cel legat de dorinta sa de a se chivernisi, iata ca o ancheta realizata de Andrei Badin, de la „Jurnalul National“, ne demonstreaza ca nimic nu este imposibil de aflat in aceasta speta si in privinta persoanei sus-numite. In sinteza, despre ce este vorba (cititi si minunati-va!).
In perioada in care a detinut functii publice, intre 1994 si 2001, Traian Basescu si familia sa au obtinut echivalentul a peste un milion de dolari din fondurile destinate Romaniei prin programul PHARE-UE pentru firmele lor.
„Povestea prosperitatii lui Basescu scoate la iveala un politician care nu prea are multe in comun cu principiile pe care le declama astazi“, observa Andrei Badin. Conform contractului de credit nr. 10120 din 18 mai 1994, familia presedintelui Basescu a obtinut pentru firma
SC Star Maritime SRL un credit de la Banca Agricola, azi Raiffeisen, din surse ale BIRD-BERD, adica din fondurile oferite de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Suma imprumutata era de 158.000 USD, plus
41.375.000 lei, echivalentul a 39.500 USD. Potrivit contractului de credit, echivalentul sumei de 39.500 USD a fost obtinut nu prin calcularea echivalentului sumei la data aprobarii imprumutului, ci „la cursul de la data intocmirii documentatiei“. Adica unul mai mic, deoarece, pentru cei care isi aduc aminte, acum 14 ani valoarea dolarului american crestea zilnic.
Datorita acestei stratageme, familia presedintelui Basescu a fost avantajata din start de o banca de stat. Dar nu numai atat, deoarece firma de inghetata a presedintelui a obtinut si dobanzi preferentiale. Familia Basescu a obtinut creditul din 1994 pentru achizitionarea unei linii tehnologice de fabricatie industriala a inghetatei de la firma italiana Technogel SA.
La acea vreme, in firma Star Maritime actionari erau Mircea, fratele, si Maria Basescu, sotia presedintelui. Firma Star Maritime s-a metamorfozat apoi sub diferite nume si intr-un final, cativa ani mai tarziu, il avea ca actionar si pe Traian Basescu.
Totul a culminat atunci cand Basescu a promovat, pe cand era ministru al transporturilor, o ordonanta de urgenta a Guvernului prin care familia sa scapa de returnarea creditului de circa 200.000 USD plus dobanzi catre Banca Agricola, obtinut in mod preferential pe cand era parlamentar.
Cam aceasta este povestea spusa in „Jurnalul National“. Trista, adevarata, crunta, dar atat de veridica. Stiu, veti spune, ca si unii forumisti care au postat mesaje pe site-ul „Jurnalului“, ca nu este singurul politician care a procedat asa, care si-a facut anumite avantaje, care a fost la locul potrivit in momentul potrivit, care a beneficiat de informatii la prima mana pe care le-a folosit in scop de afacere personala si asa mai departe.
Uimitoare sunt insa tupeul si insistenta cu care Traian Basescu si-a atacat adversarii politici pentru fapte mult mai marunte sau inventate, folosind cuvinte triviale, acuzatoare, bombastice, care fac deliciul publicului, fac chiar si audienta, dar nu pot fi probate in justitie, pentru simplul motiv ca sunt scorneli ori exagerari. Insa implicarea sa in Dosarul „Flota“, alocarea casei din Mihaileanu cand era primar si stergerea unei datorii de sute de mii de euro sunt fapte pe care Traian Basescu le poarta in spinare si nu stiu ce vorbe mestesugite ar mai putea inventa pentru a diminua efectul acestora. Ori pentru a pacali, din nou, publicul, cu lacrimi sau rasete, dupa caz.
S-a dovedit ca omul care s-a dat comunist in campanie
, alaturi de Nastase, si il ironiza pe saracul si cinstitul Ion Iliescu, care nu a stiut sa faca fata avalansei de baroni locali ai PSD, era el insusi, de fapt, un capitalist parvenit si un baron de Bucuresti in toata puterea cuvantului.
In perioada in care a detinut functii publice, intre 1994 si 2001, Traian Basescu si familia sa au obtinut echivalentul a peste un milion de dolari din fondurile destinate Romaniei prin programul PHARE-UE pentru firmele lor.
„Povestea prosperitatii lui Basescu scoate la iveala un politician care nu prea are multe in comun cu principiile pe care le declama astazi“, observa Andrei Badin. Conform contractului de credit nr. 10120 din 18 mai 1994, familia presedintelui Basescu a obtinut pentru firma
SC Star Maritime SRL un credit de la Banca Agricola, azi Raiffeisen, din surse ale BIRD-BERD, adica din fondurile oferite de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Suma imprumutata era de 158.000 USD, plus
41.375.000 lei, echivalentul a 39.500 USD. Potrivit contractului de credit, echivalentul sumei de 39.500 USD a fost obtinut nu prin calcularea echivalentului sumei la data aprobarii imprumutului, ci „la cursul de la data intocmirii documentatiei“. Adica unul mai mic, deoarece, pentru cei care isi aduc aminte, acum 14 ani valoarea dolarului american crestea zilnic.
Datorita acestei stratageme, familia presedintelui Basescu a fost avantajata din start de o banca de stat. Dar nu numai atat, deoarece firma de inghetata a presedintelui a obtinut si dobanzi preferentiale. Familia Basescu a obtinut creditul din 1994 pentru achizitionarea unei linii tehnologice de fabricatie industriala a inghetatei de la firma italiana Technogel SA.
La acea vreme, in firma Star Maritime actionari erau Mircea, fratele, si Maria Basescu, sotia presedintelui. Firma Star Maritime s-a metamorfozat apoi sub diferite nume si intr-un final, cativa ani mai tarziu, il avea ca actionar si pe Traian Basescu.
Totul a culminat atunci cand Basescu a promovat, pe cand era ministru al transporturilor, o ordonanta de urgenta a Guvernului prin care familia sa scapa de returnarea creditului de circa 200.000 USD plus dobanzi catre Banca Agricola, obtinut in mod preferential pe cand era parlamentar.
Cam aceasta este povestea spusa in „Jurnalul National“. Trista, adevarata, crunta, dar atat de veridica. Stiu, veti spune, ca si unii forumisti care au postat mesaje pe site-ul „Jurnalului“, ca nu este singurul politician care a procedat asa, care si-a facut anumite avantaje, care a fost la locul potrivit in momentul potrivit, care a beneficiat de informatii la prima mana pe care le-a folosit in scop de afacere personala si asa mai departe.
Uimitoare sunt insa tupeul si insistenta cu care Traian Basescu si-a atacat adversarii politici pentru fapte mult mai marunte sau inventate, folosind cuvinte triviale, acuzatoare, bombastice, care fac deliciul publicului, fac chiar si audienta, dar nu pot fi probate in justitie, pentru simplul motiv ca sunt scorneli ori exagerari. Insa implicarea sa in Dosarul „Flota“, alocarea casei din Mihaileanu cand era primar si stergerea unei datorii de sute de mii de euro sunt fapte pe care Traian Basescu le poarta in spinare si nu stiu ce vorbe mestesugite ar mai putea inventa pentru a diminua efectul acestora. Ori pentru a pacali, din nou, publicul, cu lacrimi sau rasete, dupa caz.
S-a dovedit ca omul care s-a dat comunist in campanie
, alaturi de Nastase, si il ironiza pe saracul si cinstitul Ion Iliescu, care nu a stiut sa faca fata avalansei de baroni locali ai PSD, era el insusi, de fapt, un capitalist parvenit si un baron de Bucuresti in toata puterea cuvantului.
Intr-o tara in care doctrinele se reduc la flegmatul adversarilor, scenariile dau savoare scenei politice. Cele mai suculente scenarii sunt acelea care il au in centrul atentiei pe Traian Basescu, profesorul schemelor din viata
noastra publica. Asa cum
sugeram si in urma cu doua zile, in randul democrat-liberalilor circula o temere legata de impunerea de catre presedinte a unui candidat la Primaria Capitalei. Toate scenariile care urmeaza raman fara valoare daca Liviu Negoita accepta sa candideze pentru functia de primar general, in loc sa isi consolideze pentru inca un mandat pozitia in sectorul 3. Poate ca sampania si tortul diplomat de la ziua sa ii vor schimba gandurile. Daca nu...
Cel mai probabil candidat al PD-L ar fi Vasile Blaga. Cei care sustin ca stiu maruntaiele partidului prezidential spun insa ca Traian Basescu si Adriean Videanu nu ar lasa niciodata cele mai delicate hartii semnate vreodata de ei pe mana singurului lider democrat care mai are excese de independenta. In paralel, in partid si-a facut simtita prezenta Silviu Prigoana. Usa in partidul prezidential se pare ca i-a fost deschisa de Cezar Preda, partener de business cu Prigoana si destul de influent in formatiunea politica. Despre Prigoana se zvonea ca isi doreste Primaria sectorului 5 inca din iarna, cand s-a apucat sa deszapezeasca pe gratis strazile de pe mosia lui Marian Vanghelie. De fapt – sustin adeptii acestui scenariu –, Prigoana deja il concura pe Vanghelie in batalia pentru Primaria Capitalei.
Scenariul spune ca lansarea oficiala a candidatilor ii va avea pe lista pe Vasile Blaga si Razvan Murgeanu, tandem pentru Primaria Capitalei, pe Silviu Prigoana candidat pentru Primaria sectorului 5, iar pe Vasile Gherasim, candidat la 1. Invocand un sondaj in care Blaga sta prost – nu cred ca e greu de obtinut asa ceva –, peste noapte, “profesorul Zeus” il va propulsa pe Prigoana pe pozitia de primar general, pe Murgeanu la sectorul 1, iar la sectorul 5 ar putea candida
fostul sef al ANAF Sebastian Bodu (deja anuntat in mai multe medii) sau actualul viceprimar al Capitalei, Ionut Popa (prima optiune a partidului pentru aceasta candidatura). O alta surpriza ar putea fi propulsarea la aceasta candidatura a liderului Partidei Rromilor, Nicu Paun, foarte bun cunoscator al sectorului. Observati ca lipseste Blaga, dar nu e o surpriza ca fostul ministru de interne sa lipseasca din scenariile presedintelui.
noastra publica. Asa cum
sugeram si in urma cu doua zile, in randul democrat-liberalilor circula o temere legata de impunerea de catre presedinte a unui candidat la Primaria Capitalei. Toate scenariile care urmeaza raman fara valoare daca Liviu Negoita accepta sa candideze pentru functia de primar general, in loc sa isi consolideze pentru inca un mandat pozitia in sectorul 3. Poate ca sampania si tortul diplomat de la ziua sa ii vor schimba gandurile. Daca nu...
Cel mai probabil candidat al PD-L ar fi Vasile Blaga. Cei care sustin ca stiu maruntaiele partidului prezidential spun insa ca Traian Basescu si Adriean Videanu nu ar lasa niciodata cele mai delicate hartii semnate vreodata de ei pe mana singurului lider democrat care mai are excese de independenta. In paralel, in partid si-a facut simtita prezenta Silviu Prigoana. Usa in partidul prezidential se pare ca i-a fost deschisa de Cezar Preda, partener de business cu Prigoana si destul de influent in formatiunea politica. Despre Prigoana se zvonea ca isi doreste Primaria sectorului 5 inca din iarna, cand s-a apucat sa deszapezeasca pe gratis strazile de pe mosia lui Marian Vanghelie. De fapt – sustin adeptii acestui scenariu –, Prigoana deja il concura pe Vanghelie in batalia pentru Primaria Capitalei.
Scenariul spune ca lansarea oficiala a candidatilor ii va avea pe lista pe Vasile Blaga si Razvan Murgeanu, tandem pentru Primaria Capitalei, pe Silviu Prigoana candidat pentru Primaria sectorului 5, iar pe Vasile Gherasim, candidat la 1. Invocand un sondaj in care Blaga sta prost – nu cred ca e greu de obtinut asa ceva –, peste noapte, “profesorul Zeus” il va propulsa pe Prigoana pe pozitia de primar general, pe Murgeanu la sectorul 1, iar la sectorul 5 ar putea candida
fostul sef al ANAF Sebastian Bodu (deja anuntat in mai multe medii) sau actualul viceprimar al Capitalei, Ionut Popa (prima optiune a partidului pentru aceasta candidatura). O alta surpriza ar putea fi propulsarea la aceasta candidatura a liderului Partidei Rromilor, Nicu Paun, foarte bun cunoscator al sectorului. Observati ca lipseste Blaga, dar nu e o surpriza ca fostul ministru de interne sa lipseasca din scenariile presedintelui.
Responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, dacă nu cumva singura."
Deontologia a fost învinsă de marketing
. Pe câmpul de luptă a căzut şi credibilitatea presei. Tirajele şi ratingul scad, dar vinovaţii sunt căutaţi în altă parte. Diagnosticul incorect atrage după sine terapii greşite. La noi se tratează cu populism mediatic în doze de şoc.
Populismul mediatic - satisfacerea dorinţelor audienţei cu ignorarea intereselor reale ale acesteia - are mai mult succes în societatea-spectacol, cum îi spune Emil Hurezeanu, decât cel politic asupra căruia spectatorii sunt deja avertizaţi. Politicianul este ascultat cu neîncredere, în faţa jurnalistului publicul lasă garda jos. În spaţiul autohton se manifestă prin pseudoeroism sau prin deriziune. Pseudoeroul, jumătate jurnalist - jumătate politician, este lesne de identificat. Prezent pe toate posturile TV, el nu exprimă opinii pe baze factuale, nu are dubii. Emite sentinţe şi împarte dreptatea în numele poporului, face judecăţi globale, vede macro şi simte monstruos. Deriziunea, mai subtilă, converteşte în vodevil ieftin orice subiect serios. Însăşi presa este luată în derâdere în emisiunile dedicate ediţiilor zilnice ale ziarelor de Antena 3 şi, la concurenţă, de Realitatea TV.
Genurile jurnalistice au fost şi ele îmbogăţite cu ştirea-farsă. Două exemple recente: articolul din „Jurnalul Naţional“ despre o Elena Băsescu care a primit locuinţă de la stat de la primarul Traian Băsescu şi anunţul demisiei lui Adrian Năstase din fruntea Consiliului Naţional al PSD la Realitatea TV. Elena „Jurnalului Naţional“ nu este Elena Băsescu. Ziarul a urzit o întreagă poveste, în buna tradiţia a farselor, pe baza unei simple şi evidente coincidenţe de nume. Nici Adrian Năstase nu a renunţat intempestiv la funcţia pe care tocmai o câştigase, cu eforturile politice însemnate. Era doar o păcăleală a Realităţii TV inserată într-o emisiune cât se poate de sobră. Ce bine poate face presei promovarea deliberată a unui fals ca informaţie, chiar şi în glumă? Poate că eu nu mai am simţul umorului sau poate că, fiind victima inocentă a ambelor farse, cu parfum de credibilitate, reacţionez supradimensionat. Am luat plasă, aşa cum au luat probabil unii cititori ai „Jurnalului Naţional“ de ieri şi unii telespectatori ai Realităţii TV de săptămâna trecută. Este de înţeles aspiraţia „Jurnalului Naţional“ de a se promova ca singurul ziar anti-Băsescu şi a Realităţii TV de a satisface pretenţiile la audienţe-record ale patronului. Dar de aici la a induce în eroare - repet, chiar şi ca banc -, opinia publică este o lipsă de respect faţă de aceasta şi faţă de meseria de jurnalist. Cum vor alege oamenii ştirea inventată de cea adevărată?
„Evenimentul zilei“ a răspuns public şi în faţa breslei jurnaliştilor pentru un articol defăimător la adresa Monicăi Macovei. A fost judecat în fostul Club Român de Presă şi şi-a cerut iertare. Mă îndoiesc că „Jurnalului Naţional“ sau Realităţii TV li se vor pretinde scuze vreodată. Dacă responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, atunci orice truc este permis. Presiunea audienţei naşte pui vii.
Deontologia a fost învinsă de marketing
. Pe câmpul de luptă a căzut şi credibilitatea presei. Tirajele şi ratingul scad, dar vinovaţii sunt căutaţi în altă parte. Diagnosticul incorect atrage după sine terapii greşite. La noi se tratează cu populism mediatic în doze de şoc.
Populismul mediatic - satisfacerea dorinţelor audienţei cu ignorarea intereselor reale ale acesteia - are mai mult succes în societatea-spectacol, cum îi spune Emil Hurezeanu, decât cel politic asupra căruia spectatorii sunt deja avertizaţi. Politicianul este ascultat cu neîncredere, în faţa jurnalistului publicul lasă garda jos. În spaţiul autohton se manifestă prin pseudoeroism sau prin deriziune. Pseudoeroul, jumătate jurnalist - jumătate politician, este lesne de identificat. Prezent pe toate posturile TV, el nu exprimă opinii pe baze factuale, nu are dubii. Emite sentinţe şi împarte dreptatea în numele poporului, face judecăţi globale, vede macro şi simte monstruos. Deriziunea, mai subtilă, converteşte în vodevil ieftin orice subiect serios. Însăşi presa este luată în derâdere în emisiunile dedicate ediţiilor zilnice ale ziarelor de Antena 3 şi, la concurenţă, de Realitatea TV.
Genurile jurnalistice au fost şi ele îmbogăţite cu ştirea-farsă. Două exemple recente: articolul din „Jurnalul Naţional“ despre o Elena Băsescu care a primit locuinţă de la stat de la primarul Traian Băsescu şi anunţul demisiei lui Adrian Năstase din fruntea Consiliului Naţional al PSD la Realitatea TV. Elena „Jurnalului Naţional“ nu este Elena Băsescu. Ziarul a urzit o întreagă poveste, în buna tradiţia a farselor, pe baza unei simple şi evidente coincidenţe de nume. Nici Adrian Năstase nu a renunţat intempestiv la funcţia pe care tocmai o câştigase, cu eforturile politice însemnate. Era doar o păcăleală a Realităţii TV inserată într-o emisiune cât se poate de sobră. Ce bine poate face presei promovarea deliberată a unui fals ca informaţie, chiar şi în glumă? Poate că eu nu mai am simţul umorului sau poate că, fiind victima inocentă a ambelor farse, cu parfum de credibilitate, reacţionez supradimensionat. Am luat plasă, aşa cum au luat probabil unii cititori ai „Jurnalului Naţional“ de ieri şi unii telespectatori ai Realităţii TV de săptămâna trecută. Este de înţeles aspiraţia „Jurnalului Naţional“ de a se promova ca singurul ziar anti-Băsescu şi a Realităţii TV de a satisface pretenţiile la audienţe-record ale patronului. Dar de aici la a induce în eroare - repet, chiar şi ca banc -, opinia publică este o lipsă de respect faţă de aceasta şi faţă de meseria de jurnalist. Cum vor alege oamenii ştirea inventată de cea adevărată?
„Evenimentul zilei“ a răspuns public şi în faţa breslei jurnaliştilor pentru un articol defăimător la adresa Monicăi Macovei. A fost judecat în fostul Club Român de Presă şi şi-a cerut iertare. Mă îndoiesc că „Jurnalului Naţional“ sau Realităţii TV li se vor pretinde scuze vreodată. Dacă responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, atunci orice truc este permis. Presiunea audienţei naşte pui vii.
Razboiul din Irak implineste cinci ani. Pacea este, in schimb, inca departe. Intre efectele secundare ale unui razboi neterminat se numara si afacerea inchisorilor mobile secrete.
Un film documentar prezentat recent la postul franco-german Arte a luat urma teroristilor purtati cu avioanele CIA prin lume. Inceputul filmului suna cam asa : „Gulagul global pazit de americani isi dezvaluie ororile“. Cazul unui islamist arestat la Milano era descris in detaliu. El a fost urcat intr-un business-jet privat si transportat la Cairo. Pe drum, detinutul a fost nevoit sa asculte muzica simfonica, occidentala. La Cairo, detinutul a fost torturat de agentii locali. Mai tirziu, cel suspectat ca ar fi vrut sa intre cu avionul in Casa Alba a fost pus in liberate. Era nevinovat. Ofiterii de servicii secrete din Italia care i-au ajuat pe americani sa-l aresteze la Milano au fost concediati, iar statul italian a dat in judecata CIA.
Arabul apare in film, cu figura trista, dar resemnat-prospera. A primit scuze si despagubiri.
O zi din viata
lui Ion Ioanid in inchisoarea de la Cavnic sau a lui Soljenitin la Vorkuta n-a inclus niciodata un fragment de muzica clasica. Evreii au fost trimisi la Auschwitz in vagoane de vite. Cei vinovati de chinurile lor au intrat in lada de gunoi a istoriei cu pensii de generali comunisti si afaceri
de tip american. Evreii din perioada Germaniei naziste sau Ioanid si Soljenitin din comunism sint inamicii martiri ai societatii inchise. Abu Omar este terorizatul-terorist de lux al societatii deschise. Gulagul global a devenit virtual, luxos, confidential, filmic, reparatoriu. Fantoma care bintuie azi lumea este un jet privat prevazut cu islamist, cow-boys cu ochi albastri si Deutsche Gramophon.
Un grup de profesori germani a calatorit asta-vara in euro-regiunea Dunare-Tisa-Cris. Ei isi publica impresiile intr-o publicatie din München. La Resita nemtii descopera un episod interesant. Otelaria locala a fost abandonata in primii ani, dupa l989. A venit apoi un investitor american cu inclinatii de culegator. Era mai interesat de hectarele impadurite si terenurile care tineau de combinat. A dat afara angajati, a vindut utilaje etc. Statul roman l-a dat in judecata, in SUA, si a cistigat procesul, chiar daca nu si toti banii si anii pradati. A venit apoi un investitor rus. De fapt, jumatate din actiuni sint ale unor firme cu sediul social la Berlin, iar actionarii au nume rusesc. Rusii-nemti se prezinta sub numele unei firme de trei litere. De fapt e vorba de o filiala a Gazprom, le spune primarul Kultur-istilor din Germania. Rusii au adus bani, au investit intr-un filtru de 22 milioane de euro, care a improspatat aerul Resitei. Combinatul duduie si plateste sume imense la bugetul orasului. Pe poarta centrala sta scris, in limba engleza: „1771 Steel Made History -TMK Makes the Future“. Pe o pancarta la vedere, nemtii au citit, in chirilice, „Bmeste!“ Adica, „impreuna“! Americani rai, rusi buni, romani fericiti si nemti uimiti, la Resita. Societatea globala mai schimba si distributia, dupa nevoie.
Aniversarea revolutiei ungare din 1848, in Transilvania, a insemnat, de fapt, doar folosirea precedentului Kosovo in Tibet.
Paul Lendvai este evreu ungur. Tatal i s-a nascut in Ungaria (Slovacia de azi), iar mama, la Ocna de Jos, in Romania (fosta Ungaria). In 1956 a emigrat in Austria, unde a devenit cel mai important publicist si specialist in Balcani si Europa Centrala. In 1999, a publicat in Germania o carte savuroasa, intitulata „Ungurii“. La sfirsitul capitolul despre esecul revolutiei maghiare din 1848, el scrie despre Emil Cioran, imparateasa Sisi (Elisabeth) si compozitorul Brahms. Filosoful roman, nascut in cel mai sudic catun al monarhiei austro-ungare, a descoperit, intre Sisi, unguri si Brahms afinitati vitale: tristetea si singuratatea. Pentru Lendvai, Cioran este referentul depresiv, dar riguros al declinului Ungariei imperiale. Emil, Sisi, Paul, Johanes. Protagonisti lucizi ai societatii inchise. Jenoe, Attila, Bela, Ernoe, figuranti emancipati ai societatii (autonome) deschise. Primii au largit lumea, ceilalti vor s-o enclavizeze.
Un film documentar prezentat recent la postul franco-german Arte a luat urma teroristilor purtati cu avioanele CIA prin lume. Inceputul filmului suna cam asa : „Gulagul global pazit de americani isi dezvaluie ororile“. Cazul unui islamist arestat la Milano era descris in detaliu. El a fost urcat intr-un business-jet privat si transportat la Cairo. Pe drum, detinutul a fost nevoit sa asculte muzica simfonica, occidentala. La Cairo, detinutul a fost torturat de agentii locali. Mai tirziu, cel suspectat ca ar fi vrut sa intre cu avionul in Casa Alba a fost pus in liberate. Era nevinovat. Ofiterii de servicii secrete din Italia care i-au ajuat pe americani sa-l aresteze la Milano au fost concediati, iar statul italian a dat in judecata CIA.
Arabul apare in film, cu figura trista, dar resemnat-prospera. A primit scuze si despagubiri.
O zi din viata
lui Ion Ioanid in inchisoarea de la Cavnic sau a lui Soljenitin la Vorkuta n-a inclus niciodata un fragment de muzica clasica. Evreii au fost trimisi la Auschwitz in vagoane de vite. Cei vinovati de chinurile lor au intrat in lada de gunoi a istoriei cu pensii de generali comunisti si afaceri
de tip american. Evreii din perioada Germaniei naziste sau Ioanid si Soljenitin din comunism sint inamicii martiri ai societatii inchise. Abu Omar este terorizatul-terorist de lux al societatii deschise. Gulagul global a devenit virtual, luxos, confidential, filmic, reparatoriu. Fantoma care bintuie azi lumea este un jet privat prevazut cu islamist, cow-boys cu ochi albastri si Deutsche Gramophon.
Un grup de profesori germani a calatorit asta-vara in euro-regiunea Dunare-Tisa-Cris. Ei isi publica impresiile intr-o publicatie din München. La Resita nemtii descopera un episod interesant. Otelaria locala a fost abandonata in primii ani, dupa l989. A venit apoi un investitor american cu inclinatii de culegator. Era mai interesat de hectarele impadurite si terenurile care tineau de combinat. A dat afara angajati, a vindut utilaje etc. Statul roman l-a dat in judecata, in SUA, si a cistigat procesul, chiar daca nu si toti banii si anii pradati. A venit apoi un investitor rus. De fapt, jumatate din actiuni sint ale unor firme cu sediul social la Berlin, iar actionarii au nume rusesc. Rusii-nemti se prezinta sub numele unei firme de trei litere. De fapt e vorba de o filiala a Gazprom, le spune primarul Kultur-istilor din Germania. Rusii au adus bani, au investit intr-un filtru de 22 milioane de euro, care a improspatat aerul Resitei. Combinatul duduie si plateste sume imense la bugetul orasului. Pe poarta centrala sta scris, in limba engleza: „1771 Steel Made History -TMK Makes the Future“. Pe o pancarta la vedere, nemtii au citit, in chirilice, „Bmeste!“ Adica, „impreuna“! Americani rai, rusi buni, romani fericiti si nemti uimiti, la Resita. Societatea globala mai schimba si distributia, dupa nevoie.
Aniversarea revolutiei ungare din 1848, in Transilvania, a insemnat, de fapt, doar folosirea precedentului Kosovo in Tibet.
Paul Lendvai este evreu ungur. Tatal i s-a nascut in Ungaria (Slovacia de azi), iar mama, la Ocna de Jos, in Romania (fosta Ungaria). In 1956 a emigrat in Austria, unde a devenit cel mai important publicist si specialist in Balcani si Europa Centrala. In 1999, a publicat in Germania o carte savuroasa, intitulata „Ungurii“. La sfirsitul capitolul despre esecul revolutiei maghiare din 1848, el scrie despre Emil Cioran, imparateasa Sisi (Elisabeth) si compozitorul Brahms. Filosoful roman, nascut in cel mai sudic catun al monarhiei austro-ungare, a descoperit, intre Sisi, unguri si Brahms afinitati vitale: tristetea si singuratatea. Pentru Lendvai, Cioran este referentul depresiv, dar riguros al declinului Ungariei imperiale. Emil, Sisi, Paul, Johanes. Protagonisti lucizi ai societatii inchise. Jenoe, Attila, Bela, Ernoe, figuranti emancipati ai societatii (autonome) deschise. Primii au largit lumea, ceilalti vor s-o enclavizeze.
Românii au o problemă de identitate. Deşi sunt europeni, se comportă ca americanii. Când consumul creşte, toată lumea aplaudă. Când inflaţia saltă capul, nimeni nu fluieră. Economia românească a încheiat anul 2007 cu o creştere de 6%, care a depăşit aşteptările multor analişti. Ceea ce a surprins însă neplăcut a fost absenţa industriei printre principalele motoare ale expansiunii economice. O creştere stimulată excesiv de construcţii, cum s-a întâmplat anul trecut în România, este specifică Statelor Unite, unde PIB-ul se bazează într-o foarte mare măsură pe sectorul imobiliar şi pe efectul de avuţie pe care construcţiile îl creează în mintea consumatorilor.
Spargerea bulei speculative din construcţii, în vara trecută, şi prăbuşirea preţului averilor imobiliare, care a urmat, îi face pe americani să se simtă mai săraci şi să cheltuie mai puţin. Casa Albă este preocupată acum de reducerea consumului, care poate duce la recesiune. De aceea, autorităţile dau bani
americanilor pentru a consuma. Iar Banca Centrală (FED), care face ce spune guvernul, reduce dobânda de politică monetară, deşi este conştientă că preocuparea faţă de recesiunea care bate la uşa din faţă, ignoră inflaţia care se pregăteşte să intre pe uşa din spate.
Modul de gândire american este complet diferit de cel european. Unul dintre motive este de ordin istoric.
Marea criză din anii ’30 a şocat pe americani prin explozia şomajului, în urma căreia au rămas cozi nesfârşite la supa săracului. Pe europeni i-a frapat însă explozia inflaţiei, care a contribuit decisiv la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Alte deosebiri sunt de ordin economic. America este o ţară-continent, cu uriaşe resurse şi o economie aproape închisă, capabilă să se autodezvolte. Statele Unite îşi permit să se întindă chiar mai mult decât le ţin plapuma, deoarece îşi pot acoperi ceea ce consumă peste posibilităţile lor din economiile ţărilor asiatice, dispuse oricând să facă un asemenea gest pentru a-şi desface produsele
pe piaţa americană. Dacă vor considera că datoriile lor externe au devenit prea mari, americanii vor avea posibilitatea să le reducă prin deprecierea dolarului. Creditorii vor ţipa, cu siguranţă, dar degeaba. „Dolarul este moneda noastră şi problema voastră”, le va spune Washington-ul, aşa cum a făcut-o de atâtea ori după 1971, când a suspendat convertibilitatea dolarului în aur. Europa are însă economii deschise, în care exporturile joacă un rol-cheie în dezvoltarea lor.
Când Ben Bernanke, preşedintele FED, trage în jos dobânda de politică monetară, Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, nu-l imită. Dimpotrivă, BCE – care consideră că nu consumul, ci stabilitatea preţurilor este o condiţie prealabilă a unei dezvoltări durabile – ar vrea să tragă în sus dobânda directoare. Dar nu face o asemenea mişcare, deoarece i-ar sări în cap unii politicieni, care se tem că o întărire şi mai puternică a euro ar slăbi şi mai mult competitivitatea produselor europene. Iar reducerea exporturilor ar încetini ritmul de creştere, care, şi aşa, este destul de slab. Cu toate că şi în Uniunea Europeană sunt ţări preocupate mai mult de lâncezeala economiei decât de vioiciunea preţurilor, Banca Centrală Europeană – susţinută de un grup de state, în frunte cu Germania – ţinteşte doar inflaţia.
Românii se comportă ca americanii, dar mai mult fără voia lor. Dacă investitorii străini, care au descoperit de câţiva ani economia românească, ar fi venit cu scopul de a produce pentru export, românii s-ar purta probabil şi astăzi ca europenii. Dar, magnetul care a atras capitalul străin a fost piaţa de desfacere. Anul trecut, aproape jumătate din plasamentele principalilor investitori străini în România au fost făcute în trei sectoare: finanţe-bănci, comerţ şi imobiliare. Industria a beneficiat şi de astă dată de foarte puţine investiţii. Că românii sunt stimulaţi să consume mai mult nu este deloc un lucru rău, dacă ne gândim la condiţiile lor de viaţă precare. Îngrijorările vin din altă parte.
În România, creşterea bazată pe consum nu duce, ca în America, la dezvoltarea propriei economii. Producţia internă nu este capabilă să satisfacă cererea de consum în creştere, fapt pentru care se apelează tot mai mult la importuri. Capitalul străin aduce
nu numai bunurile şi serviciile de care au nevoie românii, ci şi banii cu care să le cumpere. Cei ce exportă în România se dezvoltă, dar pe seama îndatorării noastre. Eşecul tentativelor de până acum de a frâna derapajele astfel create se explică prin aceea că s-au tratat efectele (dezechilibrele externe, inflaţia), nu cauza fenomenelor (consumul în exces). Cât timp nu vom reuşi să aducem în ţară investitori care să fie interesaţi mai mult de export decât de piaţa internă, românii vor continua să se comporte ca americanii, dar vor ajunge să trăiască precum africanii.
Spargerea bulei speculative din construcţii, în vara trecută, şi prăbuşirea preţului averilor imobiliare, care a urmat, îi face pe americani să se simtă mai săraci şi să cheltuie mai puţin. Casa Albă este preocupată acum de reducerea consumului, care poate duce la recesiune. De aceea, autorităţile dau bani
americanilor pentru a consuma. Iar Banca Centrală (FED), care face ce spune guvernul, reduce dobânda de politică monetară, deşi este conştientă că preocuparea faţă de recesiunea care bate la uşa din faţă, ignoră inflaţia care se pregăteşte să intre pe uşa din spate.
Modul de gândire american este complet diferit de cel european. Unul dintre motive este de ordin istoric.
Marea criză din anii ’30 a şocat pe americani prin explozia şomajului, în urma căreia au rămas cozi nesfârşite la supa săracului. Pe europeni i-a frapat însă explozia inflaţiei, care a contribuit decisiv la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Alte deosebiri sunt de ordin economic. America este o ţară-continent, cu uriaşe resurse şi o economie aproape închisă, capabilă să se autodezvolte. Statele Unite îşi permit să se întindă chiar mai mult decât le ţin plapuma, deoarece îşi pot acoperi ceea ce consumă peste posibilităţile lor din economiile ţărilor asiatice, dispuse oricând să facă un asemenea gest pentru a-şi desface produsele
pe piaţa americană. Dacă vor considera că datoriile lor externe au devenit prea mari, americanii vor avea posibilitatea să le reducă prin deprecierea dolarului. Creditorii vor ţipa, cu siguranţă, dar degeaba. „Dolarul este moneda noastră şi problema voastră”, le va spune Washington-ul, aşa cum a făcut-o de atâtea ori după 1971, când a suspendat convertibilitatea dolarului în aur. Europa are însă economii deschise, în care exporturile joacă un rol-cheie în dezvoltarea lor.
Când Ben Bernanke, preşedintele FED, trage în jos dobânda de politică monetară, Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, nu-l imită. Dimpotrivă, BCE – care consideră că nu consumul, ci stabilitatea preţurilor este o condiţie prealabilă a unei dezvoltări durabile – ar vrea să tragă în sus dobânda directoare. Dar nu face o asemenea mişcare, deoarece i-ar sări în cap unii politicieni, care se tem că o întărire şi mai puternică a euro ar slăbi şi mai mult competitivitatea produselor europene. Iar reducerea exporturilor ar încetini ritmul de creştere, care, şi aşa, este destul de slab. Cu toate că şi în Uniunea Europeană sunt ţări preocupate mai mult de lâncezeala economiei decât de vioiciunea preţurilor, Banca Centrală Europeană – susţinută de un grup de state, în frunte cu Germania – ţinteşte doar inflaţia.
Românii se comportă ca americanii, dar mai mult fără voia lor. Dacă investitorii străini, care au descoperit de câţiva ani economia românească, ar fi venit cu scopul de a produce pentru export, românii s-ar purta probabil şi astăzi ca europenii. Dar, magnetul care a atras capitalul străin a fost piaţa de desfacere. Anul trecut, aproape jumătate din plasamentele principalilor investitori străini în România au fost făcute în trei sectoare: finanţe-bănci, comerţ şi imobiliare. Industria a beneficiat şi de astă dată de foarte puţine investiţii. Că românii sunt stimulaţi să consume mai mult nu este deloc un lucru rău, dacă ne gândim la condiţiile lor de viaţă precare. Îngrijorările vin din altă parte.
În România, creşterea bazată pe consum nu duce, ca în America, la dezvoltarea propriei economii. Producţia internă nu este capabilă să satisfacă cererea de consum în creştere, fapt pentru care se apelează tot mai mult la importuri. Capitalul străin aduce
nu numai bunurile şi serviciile de care au nevoie românii, ci şi banii cu care să le cumpere. Cei ce exportă în România se dezvoltă, dar pe seama îndatorării noastre. Eşecul tentativelor de până acum de a frâna derapajele astfel create se explică prin aceea că s-au tratat efectele (dezechilibrele externe, inflaţia), nu cauza fenomenelor (consumul în exces). Cât timp nu vom reuşi să aducem în ţară investitori care să fie interesaţi mai mult de export decât de piaţa internă, românii vor continua să se comporte ca americanii, dar vor ajunge să trăiască precum africanii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
