principiu, asocierea PDL-PSD era inevitabilă, ca o dreaptă silită de geometria locală să o ia la stânga. În realitate, asocierea a început rău susţinută de ambele părţi.
Prima
problemă a Guvernului e lotul miniştrilor chemaţi la lucru, în momentul în care România produce şomeri mult peste nevoile curente ale demagogiei de stânga şi se adânceşte în iritare mult sub cota de supravieţuire a idealurilor de dreapta.
PDL şi Băsescu rămân în vigoare şi de vigoarea lor depinde traversarea viitorului an de pedeapsă economică şi crimă politică. Dar ameninţarea e vie
. Ea aliniază un electorat activ care riscă să îşi piardă curând insistenţa, un electorat pasiv care promite să îşi amplifice boicotul, partide care au clacat în faţa listei de portofolii a Guvernului şi un preşedinte din ce în ce mai limitat la defensiva de palat.
Piesele de rezistenţă ale noului guvern pot fi numărate pe degetele unei singure mâini zdrobite într-un accident de muncă.
Vasile Blaga va fi un organizator inepuizabil la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar asta numai pentru că o proastă negociere a ţinut să asigure
o şi mai proastă administrare
a Ministerului Internelor. Adriean Videanu şi Gheorghe Pogea au încasat deja insultele cuvenite unui ministru la sfârşit de mandat. Însă prezenţa acestui cuplu la Economie
şi Finanţe e una dintre puţinele promisiuni de competenţă ale noului guvern. Videanu şi Pogea pricep economie, criticii lor pricep calomnie. PDL a înfiat două ministere-grenadă care i-ar putea exploda în poală şi în exit-poll-uri: dar a făcut-o şi nu s-a dat la o parte, după modelul capitalismului prin corespondenţă practicat de liberali.
