Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

România celor cu 70% susţinere în parlament

ilviu Sergiu: „După ultimele alegeri, avem tot două Românii. Una nu-i mai aparţine demult lui Traian Băsescu. Este România celor scârbiţi de politică. Cealaltă este România politicienilor cu 70% în parlament“.

Acum patru ani erau două Românii. Una îi aparţinea învinsului Adrian Năstase. Era România celor care, pentru 100 de lei în plus
, s-au aşezat liniştiţi la „locurili“ lor.

O altă Românie aparţinea celor care simţeau pe grumaz, în fiecare zi, cizma grea a şefului tuturor vânătorilor. Era România celor care nu voiau să-i fie pradă, a celor care ar fi votat şi o mătură, dacă acest obiect ar fi putut rosti, la vremea aceea, trei cuvinte simple: „Mai există speranţă!“. Era România în fruntea căreia s-a cocoţat Traian Băsescu, strigând cât îl ţineau plămânii că este şi România lui. Mulţi l-au crezut, uitând pentru o clipă că portocaliul se trage din roşu.

După ultimele alegeri, avem tot două Românii. Una nu-i mai aparţine demult lui Traian Băsescu. Este România celor scârbiţi de politică. Cealaltă este România politicienilor cu 70% în parlament, este România lui Traian Băsescu şi Adrian Năstase.

Aceasta este România în care Elena Udrea conduce Ministerul Turismului, deşi soţul ei are afaceri în domeniu. Nu-i pasă însă, pentru că are 70% susţinere în parlament.

Este România în care PDL şi PSD îşi împart judeţele, oraşele, satele, străzile, aerul, Soarele, Luna, funcţiile în parlament, călcând în picioare cutumele democraţiei şi, în viitorul apropiat, cine ştie, democraţia însăşi. Tentaţia este mare când ai 70% susţinere în parlament.

Este România în care lupta anticorupţie continuă doar pentru a legitima „coaliţia contra naturii“ PDL-PSD, iar corupţii sunt luaţi la scărmănat de procurori doar pentru ca alţi corupţi să preia funcţii pe neobservate.

Este România în care ministru al administraţiei a fost desemnat un politician supranumit „portofelul“ lui Adrian Năstase, plin de bani din afaceri imobiliare
, dar care a încasat bani publici de la parlament, chipurile să stea cu chirie
în Bucureşti, deşi are mai multe case
în Ilfov.

Este România în care ministru de justiţie este desemnat un „independent“ provenit din PNL, despre care premierul Emil Boc, şeful său de acum, spunea, în urmă cu doar patru luni, că serveşte „interesele de gaşcă“ ale lui Tăriceanu şi Patriciu.

Este România în care analiştii politici ameninţă că se aruncă de pe bloc, pentru că se fac că nu văd aceste evidenţe.

Este România în care jurnaliştii se lasă hipnotizaţi de jocuri politicianiste de doi lei
, în timp ce ştirile cu adevărat importante trec pe lângă ei şi mor pentru totdeauna, lăsând loc în continuare doar derizoriului ridicat la rang de informaţie de interes public.

Blog Archive

Scoruri Fotbal Live: România celor cu 70% susţinere în parlament
Scoruri Fotbal Live: România celor cu 70% susţinere în parlament
Scoruri Fotbal Live: România celor cu 70% susţinere în parlament
Scoruri Fotbal Live: România celor cu 70% susţinere în parlament