Responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, dacă nu cumva singura."
Deontologia a fost învinsă de marketing
. Pe câmpul de luptă a căzut şi credibilitatea presei. Tirajele şi ratingul scad, dar vinovaţii sunt căutaţi în altă parte. Diagnosticul incorect atrage după sine terapii greşite. La noi se tratează cu populism mediatic în doze de şoc.
Populismul mediatic - satisfacerea dorinţelor audienţei cu ignorarea intereselor reale ale acesteia - are mai mult succes în societatea-spectacol, cum îi spune Emil Hurezeanu, decât cel politic asupra căruia spectatorii sunt deja avertizaţi. Politicianul este ascultat cu neîncredere, în faţa jurnalistului publicul lasă garda jos. În spaţiul autohton se manifestă prin pseudoeroism sau prin deriziune. Pseudoeroul, jumătate jurnalist - jumătate politician, este lesne de identificat. Prezent pe toate posturile TV, el nu exprimă opinii pe baze factuale, nu are dubii. Emite sentinţe şi împarte dreptatea în numele poporului, face judecăţi globale, vede macro şi simte monstruos. Deriziunea, mai subtilă, converteşte în vodevil ieftin orice subiect serios. Însăşi presa este luată în derâdere în emisiunile dedicate ediţiilor zilnice ale ziarelor de Antena 3 şi, la concurenţă, de Realitatea TV.
Genurile jurnalistice au fost şi ele îmbogăţite cu ştirea-farsă. Două exemple recente: articolul din „Jurnalul Naţional“ despre o Elena Băsescu care a primit locuinţă de la stat de la primarul Traian Băsescu şi anunţul demisiei lui Adrian Năstase din fruntea Consiliului Naţional al PSD la Realitatea TV. Elena „Jurnalului Naţional“ nu este Elena Băsescu. Ziarul a urzit o întreagă poveste, în buna tradiţia a farselor, pe baza unei simple şi evidente coincidenţe de nume. Nici Adrian Năstase nu a renunţat intempestiv la funcţia pe care tocmai o câştigase, cu eforturile politice însemnate. Era doar o păcăleală a Realităţii TV inserată într-o emisiune cât se poate de sobră. Ce bine poate face presei promovarea deliberată a unui fals ca informaţie, chiar şi în glumă? Poate că eu nu mai am simţul umorului sau poate că, fiind victima inocentă a ambelor farse, cu parfum de credibilitate, reacţionez supradimensionat. Am luat plasă, aşa cum au luat probabil unii cititori ai „Jurnalului Naţional“ de ieri şi unii telespectatori ai Realităţii TV de săptămâna trecută. Este de înţeles aspiraţia „Jurnalului Naţional“ de a se promova ca singurul ziar anti-Băsescu şi a Realităţii TV de a satisface pretenţiile la audienţe-record ale patronului. Dar de aici la a induce în eroare - repet, chiar şi ca banc -, opinia publică este o lipsă de respect faţă de aceasta şi faţă de meseria de jurnalist. Cum vor alege oamenii ştirea inventată de cea adevărată?
„Evenimentul zilei“ a răspuns public şi în faţa breslei jurnaliştilor pentru un articol defăimător la adresa Monicăi Macovei. A fost judecat în fostul Club Român de Presă şi şi-a cerut iertare. Mă îndoiesc că „Jurnalului Naţional“ sau Realităţii TV li se vor pretinde scuze vreodată. Dacă responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, atunci orice truc este permis. Presiunea audienţei naşte pui vii.
