Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

PSD a câştigat o primă bătălie în faţa PNL

Potrivit Constituţiei, consilierii de conturi sunt numiţi de parlament pentru un mandat de nouă ani, dar acest mandat nu poate fi prelungit sau înnoit. Mandatul lor a expirat pe 14 februarie 2008 şi a fost prelungit, până acum, de două ori. Prima dată, până în martie 2008, a doua oară ieri, când termenul a fost prelungit până în 31 mai. Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a contestat ieri opţiunea PSD şi PDL. „Actele de control ale Curţii sunt lovite de nulitate, iar membrii Curţii iau salarii în mod ilegal. Prelungirea mandatului a fost ilegală şi continuăm să facem acest lucru“, a precizat Ruşanu.„PSD este interesat să menţină această structură a Curţii de Conturi şi PNL este interesat să-şi impună propria lege şi propriii membri“, a acuzat, în schimb, deputatul PRM Lucian Bolcaş. Chiar în ziua prelungirii mandatului membrilor conducerii Curţii de Conturi, Senatul ar fi trebuit să ia în dezbatere o propunere pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei. Discutarea actului normativ trenează de mai multă vreme. Miza proiectului iniţiat de liberali a fost schimbarea lui Dan Drosu Şaguna, prin introducerea unor incompatibilităţi în ceea ce priveşte membrii Curţii de Conturi.