Zambeste cochet, nu foarte larg, pentru ca nu vrea sa-si accentueze ridurile. Elena Bulgaru a vrut sa zboare, asemenea oricarui copil care vede un avion pe cer si isi imagineaza ca in carlinga lui trebuie sa se afle niste superoameni. Iar ea chiar a fost un erou. Nu doar in ochii copiilor ei, nu doar in viziunea statisticilor, care au mentionat-o drept prima femeie din Romania care a condus un elicopter. A fost un erou pentru fiecare dintre pacientii pe care i-a adus la spital, pentru fiecare dintre bebelusii pe care i-a salvat, pentru fiecare din cei 150 de elevi carora “le-a pus mansa-n mana”.
“Am dus o data trei medici
de la Spitalul Fundeni din Bucuresti la Arad, ca sa opereze o fata lovita grav la cap intr-un accident de masina. Cand m-au vazut pe aerodrom, m-au intrebat: "Si pilotul unde e?"”. Pe vremea cand Elena Bulgaru visa sa piloteze un avion, nici nu se punea problema ca femeile sa urmeze o cariera atat de primejdioasa. Nici acum, numarul femeilor pilot nu este foarte mare. “Ma intreaba lumea daca nu-mi era frica. Eu nu am simtit niciodata frica sau oboseala
. Iarna, imi inghetau mainile pe mansa, le bateam de picioare ca sa le dezmortesc, pentru ca aveam nevoie de multa precizie pentru comenzile de la aterizare”.
A implinit de curand 75 de ani si ne calauzeste printre amintiri cu aceeasi siguranta cu care, in urma cu mai bine de 20 de ani, pilota avioane sau elicoptere. “Zborul” Elenei Bulgaru a inceput la Resita, in 1950, dupa ce si-a luat brevetul de pilot sportiv de planoare. Au urmat avioanele cu motor si, pentru ca referintele erau foarte bune, a fost propusa sa piloteze elicoptere. “E mult mai greu decat sa pilotezi avioane. Au curs atatea sudori pe mine pana am invatat”, se destainuie prima femeie din Romania care a pilotat un elicopter, privind nostalgic la o macheta pe care a primit-o cand a iesit la pensie. “Este tipul de elicopter pe care am zburat cat am lucrat la Aviasan, aviatia sanitara. Suportul e din lemnul folosit ca butuc de elice”.
N-a impresionat niciodata prin statura. “Colegii imi spuneau ca, atunci cand urcam in avion sau elicopter, eram alt om. Mai serioasa. Nici nu puteam fi altfel, cand viata
mea si a celor pe care ii transportam sau care ma asteptau cu sange depindea de mine”. Dintr-o cariera de 30 de ani in aviatia utilitara n-au lipsit momentele de tensiune, aterizarile fortate, zborurile in conditii meteo dificile si, cel mai greu de indurat, situatiile in care a trebuit sa inlocuiasca un pilot “cazut la datorie”. “Intr-un an, la Craiova, s-au intamplat doua accidente tragice intr-un interval foarte scurt. De necaz, comandantul aerodromului s-a imbolnavit foarte rau si a intrat in spital. M-au chemat de la Ploiesti pentru ca nu mai aveau nici un pilot pentru zona Olteniei. Am venit pentru trei saptamani si am stat trei luni, timp in care am transportat bolnavi, sange, vaccinuri pentru bebelusi, zi si noapte”.
Asaza elicopterul in miniatura la loc, pe masa, cu gesturi sigure. Observam ca mainile nu-i tremura deloc. “Cum sa-mi tremure mainile? Doar sunt pilot”.
A zburat prima data la Resita, in 1950
Pilotul si instructorul de zbor Elena Bulgaru, “Lenuta”, cum o alintau colegii, s-a indragostit de avioane la Tecuci, cand era copil. “Ma duceam la mitingurile aviatice si saream in sus strigand "Uite pilotul!"”. Si-a luat brevetul de pilot sportiv de planoare la Resita, apoi brevetul de pilot sportiv de avioane cu motor la Timisoara. Timp de 13 ani a lucrat in cadrul serviciului de aviatie sanitara (Aviasan), iar dupa ce acest serviciu s-a desfiintat a fost transferata la aviatia utilitara. A pilotat diverse tipuri de avioane, de la IAR, la Aero 45 bimotor si la elicoptere de tip Alouette 3 si se mandreste cu un record de zbor la inaltime, 6.420 m, stabilit in 1957 si omologat de Federatia Aeronautica Internationala.
